TURISM AUTO. "Evenimentul zilei" vă propune un traseu rutier liniştit, de o zi, prin nordul ţării, punctând unele dintre cele mai frumoase locuri din zonă.

Unul dintre cele mai atrăgătoare trasee auto turistice din Maramureş e cel pe la Cavnic, pe Muntele Gutâi, către Ţara Lăpuşului. Principala sa calitate e că, fiind puţin umblat, îţi oferă şansa unei destinderi reale, chiar dacă eşti la volan.

Din Baia-Mare pornind, o iei spre orăşelul odinioară mineresc Cavnic, azi cadorisit de economia de piaţă cu o salbă de 3-4 pârtii de schi şi cu o mulţime de moteluri. Oraşul are însă şi alte câteva locuri interesante: monumentul ce arată locul în care a fost oprită ultima invazie tătărască, în 1717, ori străzile situate la peste 1.000 de metri altitudine, unde oamenii îşi cară cele necesare pe spinarea măgăruşilor.

Un pic înainte însă de a ajunge la viitoarea zonă turistică, coteşti către Băiuţ, peste Rotunda, pe un drum judeţean închis pe timp de iarnă, fost traseu de curse auto ani la rând. Priveliştea e superbă, după inevitabilele serpentine în ac de păr urmează o linie dreaptă de kilometri întregi în care drumul e însoţit de pârâul Strâmbu şi de un interminabil şir de poieniţe.

Ortodocşi şi greco-catolici în aceeaşi biserică

La intrarea în sate vezi munţi de lemne stivuite savant în nişte piramide ce fumegă. Aici se fac „bocşile“, cărbunele de lemn folosit la grătar, la iarbă verde. Mai departe, în turbăria Tăul Negru se poate vedea una dintre cele două plante carnivore care trăiesc în România - Roua cerului.

Urmează satele Strâmbu Băiuţ şi Băiuţ, odinioară duduind de activitate şi palpitând de viaţă. Aici au fost mine de neferoase, mai cu seamă aur şi cupru, încă din vremuri imemoriale. Pe vremea Imperiului Austro-Ungar, locul era posesiune şi protectorat al Imperiului, oamenii erau „acceptaţi“ acolo, nicidecum proprietari de teren.

Populaţia e şi acum multiculturală: maghiari, români, germani, care au convieţuit în pace.

Există chiar o biserică ce a fost folosită fără probleme şi de credincioşii ortodocşi şi de cei romano-catolici, doar prin schimbarea fundalului, cu un sistem de scripeţi. Cei doi preoţi au fost chiar „unşi“ cetăţeni de onoare ai comunei Băiuţ pentru asta, mai ales în contextul în care în alte localităţi creştinii s-au luptat la propriu pentru biserici, ca-n celebrele cruciade.

Acum însă, după închiderea mineritului, satele sunt pustii. Sunt duşi oamenii în lume, cu sutele, unii chiar au înfiinţat o altă comunitate, tot minerească, într-un sat din Ungaria.

În drum spre Ţara Lăpuşului, mai e o comunitate interesantă de vizitat: Poiana Botizii, un sat uitat de lume, care are, în afară de izolare, două puncte forte. Unul, la intrarea în sat, e Peştera cu Oase, în care au fost găsite oase ale ursului preistoric. Celălalt punct e dincolo de sat, la 3-4 kilometri, dar cu acces auto, un interesant izvor pulsatil care la 5 minute iese fierbând, cu zgomot, dintr-un trunchi de copac. Apa are gust bun, chiar venind din fundul pământului cu atâta vâlvă.

Două variante de întoarcere

În traseul auto către Ţara Lăpuşului, pe acelaşi drum jude- ţean, întâlneşti satul Lăpuş, cu case din lemn vechi de 200-300 de ani şi cu biserici-monument istoric, satul Rogoz cu o biserică monument UNESCO, după care ai de ales, în funcţie de gusturi şi pentru a încheia ziua cu bine, între două trasee. Unul spre Suciu şi Groşii Ţibleşului, în care vezi câmpuri cu sute de bivoli negri. Apoi, în Groşii Ţibleşului, în munţi, se află una dintre cele mai bogate arii de vânătoare din ţară.

Cealaltă rută ar merge tot spre Târgu Lăpuş, dar ar opri la salba de mănăstiri ortodoxe, cinci la numă r, din care cele mai la îndemână sunt Rohia şi Rohiiţa, una celebră şi prea-vizitată, sora ei mai mică fiind o oază de linişte. În ambele situaţii, revii în Baia-Mare cu tolba sufletească plină după ce vei fi parcurs un traseu liniştit, puţin circulat şi plin de surprize şi de peisaje încântătoare.