Turneul european de fotbal care a început sâmbătă ne-a luat minţile tuturor, fani, spectatori şi ziarişti.
Trei sferturi din paginile ziarelor de sport, şi nu doar de la noi, dau pe dinafară de ştiri despre Euro 2008. Care mai de care mai interesante, dar, vai, nu pentru iubitorii de fotbal, ci pentru iubitorii de cancanuri. Nu pot fi de acord cu aroganţa lui Piţurcă faţă de cei care vor să-i vadă pe jucători, să le ceară autografe ori pur şi simplu să găsească şi ei un motiv să se laude la prieteni că l-au întâlnit pe Mutu în carne şi oase. Dar Piţurcă nu e chiar lipsit de motiv cât îi priveşte pe ziariştii de sport. Şi-a dat şi el seama ce vor unii dintre ei să afle. Nicidecum secrete tehnico-tactice. Mai degrabă secrete intime. Nu fotbalul e în centrul atenţiei unora, ci culisele lui. O bârfă se vinde mai bine decât o schemă de joc. Descoperi în ziare mai puţine comentarii despre fotbal decât auzi pe stradă. Oamenii ăştia care sporovăiesc la plimbare sau la o bere iubesc cu adevărat fotbalul. Încep să mă îndoiesc că unii dintre colegii noştri din presa de sport îl iubesc la fel de mult.
Şi mai este ceva. Presa pune pe jucător o presiune imensă. Face fără să vrea jocul celor care, din motive precise, vor să-i destabilizeze psihic pe fotbalişti. Ia te uită când şi-au găsit lorzii de la Chelsea, cu buzunarele pline de banii făcuţi prin imaculată concepţiune de Abramovici, să bată la cap comisia FIFA ca să-i pretindă lui Mutu 12 milioane de euro! Bine că nu de lire sterline! Nu zic că Mutu a fost băiat bun pe vremea când juca la clubul londonez, dar zic că: 1) au trecut aproape patru ani în care el a arătat că a învăţat lecţia şi s-a comportat, ca om şi ca sportiv, impecabil; 2) nu suferea oare decizia FIFA o amânare? Toţi vrem ca fotbalul să fie curat. Dar nici să-i asaltăm pe fotbalişti cu toate prostiile din capul nostru mai plin decât o baniţă de grăunţe.
A revenit în actualitate şi milionul virgulă şapte de euro al lui Becali. Numai bine că mă plângeam de trecerea lui în uitare. Îl felicit pe domnul Turcu, dinamovist de felul lui, pentru ce-a spus vinerea trecută pe un post TV despre posibila penalizare a Stelei. Becali merită fără doar şi poate să stea în faţa televizorului câţiva ani, dar şi să piardă banii ori să suporte rigorile unei legi aplicabile doar fraierilor. Dar Steaua, fotbaliştii ei, nu merită să rămână în faţa televizoarelor când se vor juca meciurile din Liga Campionilor. Nici iubitorii de fotbal din România. A trece răspunderea, chiar fără intenţie, de pe umerii vinovatului pe-ai jucătorilor e tot o formă de presiune de care nimeni n-are nevoie acum.
Nimic despre fotbal nu e o recomandare, ci doar un titlu de articol: şi care nu se referă la ce scriu eu, ci la ce se scrie de obicei despre fotbal. Adică nimic. O clipă m-am enervat atât de tare, încât am vrut să-mi aplic şi mie recomandarea şi să scriu despre junioarele noastre Halep şi Bogdan, care şi-au disputat finala de la Roland Garros ca nişte viitoare Ivanovici şi Safina, sau despre alte sporturi mai performante şi mai limpezi decât acela comparat cu un rege de către nişte naivi care n-au citit povestea cu hainele regelui şi copilul.
Recomandările noastre
