Manifestațiile pro-Hamas schimbă definiția antisemitismului

Sursa foto: cnews.fr

Miercuri, Camera Reprezentanților din Congresul american a adoptat o măsură privind extinderea definiției de „antisemitism”, folosită de Ministerul Educației.

Această decizie vine ca răspuns la protestele în favoarea teroriștilor palestinien Hamas care au avut loc în campusurile universitare din întreaga țară și urmărește să abordeze mai eficient aceste situații.

SUA vrea să schimbe definiția cuvântului „antisemitism”

Potrivit susținătorilor, această legislație are potențialul de a lupta împotriva antisemitismului în mediul academic. Cu toate acestea, oponenții argumentează că această nouă lege ar putea depăși limitele și ar putea amenința libertatea de exprimare.

O parte a clasei politice americane îi acuză pe studenții ce protestează de antisemitism, arătând că unele sloganuri sunt ostile față de Israel, un important aliat al Statelor Unite în Orientul Mijlociu.

Proiectul de lege privitor la antisemitism, aprobat de aleșii din ambele partide în cursul după-amiezii, adoptă definiția antisemitismului propusă de Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (IHRA).

„Antisemitismul este o anumită percepţie a evreilor care se poate manifesta prin ură faţă de ei. Manifestările retorice şi fizice ale antisemitismului vizează indivizi evrei sau nu şi/sau bunuri ale acestora, instituţii comunitare şi lăcaşuri de cult”, arată definiția.

Sursa foto: Steve Allen | Dreamstime.com

Propunerea trebuie adoptată întâi de Senat pentru a deveni Lege

Votul a fost de 320 -91, 70 de democrați și 21 de republicani votând împotriva proiectului de lege.

Conform proiectului de lege, Departamentul de Educație ar fi obligat să utilizeze o definiție a cuvântului „antisemitism” propusă de Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului atunci când aplică legile federale împotriva discriminării.

Cei care se opun proiectului de lege susțin că definiția propusă ar putea împiedica anumite critici la adresa statului Israel, deși IHRA neagă acest lucru.

Ei îi acuză pe parlamentari că încearcă să adopte această definiție a cuvântului „antisemitism” în scopul restricționării libertății de exprimare în campusurile universitare americane.

Sursa foto: Inna Zakharchenko | Dreamstime.com

„Afirmaţiile critice la adresa Israelului nu constituie în sine o discriminare ilegală”, a avertizat alesul democrat Jerry Nadler, opunându-se textului.

Pentru a deveni lege, această propunere legată de „antisemitism” trebuie să fie adoptată de Senat, însă perspectivele sale în acest for legislativ sunt încă incerte. Ulterior, aceasta trebuie să fie promulgată de președintele Joe Biden pentru a intra în vigoare, potrivit lemonde.fr.