Proteste de amploare, duminică, în Ţara Bascilor. Mii de persoane au format lanţuri umane colorate în mai multe oraşe din Ţara Bascilor pentru a cere organizarea unui referendum regional privind independenţa. Acestia au purtat haine în culorile drapelului basc (roşu, alb, verde).
Astfel, manifestanţii au ieşit pe străzile din capitala regională Vitoria – Gasteiz, Bilbao, în San Sebastian şi Pamplona, capitala comunităţii Navarra, la apelul mişcării pro-independenţă Gure Esku Dago, informează Agerpres, citând AFP.
''Tot mai mulţi oameni cred că noi avem dreptul de a ne decide singuri viitorul'', a declarat Pello Urizar, unul din liderii coaliţiei separatiste de stânga Bildu.
Astfel de manifestaţii au avut loc şi finala Cupei Spaniei, ce s-a disputat pe 30 mai, între FC Barcelona şi Athetic Bilbao. Atunci, imnul Spaniei a fost fluierat copios de suporterii ambelor echipe. Guvernul spaniol a condamnat acest gest pe care l-a catalogat ca fiind o dovadă de intoleranţă.
Organizaţia separatistă bască ETA, responsabilă pentru moartea a cel puţin 830 de persoane în 40 de ani, a anunţat pe 20 octombrie 2011 că renunţă definitiv la lupta armată, dar nu a predat arsenalul său militar şi refuză o dizolvare necondiţionată cerută de Paris şi Madrid.