Mândria de a avea predecesori şi contemporani iluştri Constantin Brâncuşi- un român atins de genialitate

Autor: Miu Raluca

Fac parte dintre tinerii care simt mândria de a fi român și care îşi comunică, fără modestie nejustificată, acest sentiment. Conștientizând necesitatea de a evidenția celor din jur rațiunile culturale sau istorice pentru care românii ar trebui să fie mândri de originea lor, apreciez că prilejul sărbătoririi centenarului Marii Uniri ar trebui să-i ,,re-unească’’ pe cei mai importanți reprezentați din domeniul ştiințific, cultural, sportiv, istoric, politic, economic prin evocările noastre, ale celor ce beneficiază de realizările unor persoane inspirate, talentate, inteligente, născute pe plaiuri mioritice şi rămase pentru totdeauna aici sau care s-au integrat în peisajul economic şi cultural al altor popoare care şi-au demonstrat aprecierea, la rândul lor, pentru spiritul românesc sclipitor, pentru sensibilitatea tipic românească. Astfel, dacă vorbim despre spiritul românesc autentic- manifestat înainte sau după formarea României ,,dodoloațe’’, nu putem omite numele unor personalități precum Mihai Eminescu, Mircea Eliade- literatură; Nicolae Tonitza, Stefan Luchian- pictură; Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Simona Halep- sport; George Enescu- muzică; Constantin Brâncuşi- sculptură şi lista poate continua, fiecare nume scris făcând să vibreze o coardă emoțională sensibilă, chiar una pe care o credeai deteriorată de existența alertă şi tehnologizată care nu mai permite efuziuni sentimentale.

Artist român al secolului al XX-lea al cărui nume se va asocia pururi cu cel al țării noastre, Constantin Brâncuşi este considerat geniul artei, prin lucrări precum Coloana infinitului- ,,o scară la cer’’. Nefiind însă doar o expresie locală, opera lui Brâncuşi este considerată ,,esența celei mai înalte expresii a purității universale’’(Historia.ro). Bărbatul cu ochi albaştri sfredelitori este cel care, la un moment dat, o primeşte în atelierul său pe fiica lui Barbu Delavrancea, la solicitatarea acesteia care, văzând la un prieten o creație din bronz, aflase că este lucrarea sculptorului român. Cella Delavrancea chiar mărturiseşte în volumul ,,Dintr-un secol de viață’’ că ,, totul era vioi în el, [...] mâinile agere’’, relatând că, deşi inițial Brâncuşi este reticent, ulterior, după ce ea identifică simbolistica unei opere, artistul îşi schimbă radical atitudinea şi îşi manifestă spontan verbal încântarea :,, Bravo! [...] Iți mulțumesc.’’

Absolvent al Scolii Naționale de Arte Frumoase de la Bucureşti în 1902 şi primind prima lui comanda a unui monument public ca bustul generalului medic Carol Davila, lucrare care nu a mulțumit consiliul solicitant, Brâncuşi a ajuns în cele din urmă la Paris unde a încercat să supraviețuiască, neputând crea : “La Paris am dus-o greu, la început. Uneori mă ţineam de ziduri ca să nu cad. De foame. De boală. Am lucrat, pentru a-mi câştiga existenţa, ca spălător de vase în restaurante.’’(Historia.ro) Ulterior, Rodin îl remarcă, dar artistul român refuză să devină ucenicul marelui artist deoarece consideră că, influențat de stilul maestrului, ar fi existat riscul să nu se poată manifesta original :„Nimic nu creşte la umbra marilor copaci.’’.Geniul sculpturii româneşti a dăruit artei universale creații- repere fundamentale precum: Coloana infinitului, Masa tăcerii, Poarta sărutului, Pasărea măiastră, Domnişoara Pogany, Cumințenia pământului. Primele trei sunt plasate in ansamblul de la Târgu Jiu, cea dintâi dominând zarea prin proiectarea pe cerul senin a zveltelor trunchiuri de piramidă suprapuse. Prezența impozantă a coloanei se iveşte din pământ mândră şi fascinează, încântă, ea înălțându-se cu demnitate către zări pentru a vesti bucuria oamenilor acestor locuri şi nevoia lor de libertate. De altfel, artistul însuşi, într-un text trimis ziarului ,,Gândirea’’ în 1944, declara: ,,Patria mea este pământul care se-nvârteşte, briza vântului, norii care trec.’’ Metafora sculpturală a celei mai ,,vizibile’’ piese din ansamblu-realizată cu gândul la locurile natale, inspirată din stâlpii gospodăriilor țărănești şi realizată în 1918- se completează cu cea a Mesei tăcerii, simbol al veșniciei care ,,s-a născut la sat’’(Lucian Blaga), al perfecțiunii şi al repetabilității experiențelor existențiale sugerate prin forma circulară a mesei şi a scaunelor, fără să uităm de ilustrarea subtilă a temei timpului prin forma de clepsidră a scaunelor ce înconjoară masa. Toate din piatră șlefuită. Simplu şi expresiv. Fără detalii şi fără ornamente inutile. Același stil ca şi în cazul sculpturii anterioare sau ca în cazul Porții sărutului. Aceleași simboluri ale circularității universului limitat, închis al omului, care, prin iubire şi prin creație, poate transcende viața, timpul.

Improvizațiile care aduc moartea. Sute de români, victime

Prognoza meteo, 20 aprilie. Temperaturile cresc ușor, dar ziua e marcată de ploi

Articol publicat în cadrul proiectului “Scrie istorie! Ro-mândria!”, autor elev Miu Raluca, profesor coordonator Florea Mihaela, Colegiul Tehnologic „Grigore Cerchez” București

Proiect Scrie istorie! RO-Mandria! Fundatia Nadia Comaneci