Mandat de arestare pentru Lukaşenko. Președintele din Belarus, pe urmele lui Putin

Mandat de arestare pentru Lukaşenko. Președintele din Belarus, pe urmele lui PutinSursa foto: Administratia Prezidentiala

Parlamentul European a cerut să fie emis mandat de arestare pentru preşedintele belarus Alexandr Lukaşenko.

Alexandr Lukaşenko, căutat la fel ca Vladimir Putin. Parlamentul European a declarat că liderul belarus, Aleksandr Lukașenko, este implicat în conflictul ucrainean. Solicitarea a fost aprobată în rezoluția Parlamentului European, publicată la 13 septembrie.

Raportul cu solicitarea adresată CPI a fost aprobat de Comitetul pentru probleme externe a Parlamentului European. Se remarcă faptul că parlamentarii europeni l-au acuzat pe Alexandr Lukașenko de "daune aduse Ucrainei și implicare în transferul ilegal de copii". De asemenea, s-a solicitat Consiliului Uniunii Europene să se extindă pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei și Republicii Belarus și a cetățenilor acestora.

Aleksandr Lukașenko, un dictator

Alexandr Lukașenko. Sursă: Palinchak | Dreamstime.com

Parlamentul European urmăreşte de mai mult timp să obţină mandat de arestare pentru Alexandr Lukaşenko

Amintim că, Parlamentul European s-a adresat Tibunalului de la Haga încă în luna iulie. A cerut să elibereze mandat de arestare şi să-l atragă la răspundere pentru crime de război în Ucraina pe aliatul lui Vladimir Putin din Belarus, preşedintele Alexandr Lukaşenko.

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Parlamentului European, președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, la fel ca dictatorul rus Vladimir Putin, este implicat în deportarea copiilor din Ucraina. Eurodeputații solicită Curții Penale Internaționale să ia în considerare emiterea unui mandat de arestare a acestuia, potrivit site-ului PE.

Deputații PE notează că Belarus este responsabil pentru prejudiciul cauzat Ucrainei și pentru crimele comise în țara vecină. În special, deputații vorbesc despre rolul regimului belarus în exportul ilegal de copii. În raportul adoptat, aceștia solicită instituțiilor UE și țărilor membre ale blocului să ia toate măsurile necesare la nivel internațional pentru a asigura urmărirea penală a liderilor politici și militari din Belarus, responsabili de crime împotriva umanității și genocid.

Întrucât Curtea Penală Internațională (CPI) a emis deja mandate de arestare pentru președintele rus Vladimir Putin și pentru ombudsmanul rus pentru copii, Maria Lvova-Belova, europarlamentarii solicită CPI să ia în considerare un mandat de arestare similar pentru Alexandr Lukașenko.

„De asemenea, ar trebui să fie extinsă lista bielorușilor și rușilor care fac obiectul sancțiunilor UE”, se arată în comunicat.

Rolul lui Lukașenko în deportarea copiilor din Ucraina

De la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina, țara agresoare a recurs la deportarea copiilor ucraineni în Rusia. Au fost stabilite numele a aproape 20 de mii de deportați. Dar aproximativ 200 de mii de copii care se aflau în teritoriile ocupate de Rusia sunt sub amenințarea deportarii. OSCE a recunoscut deportarea în masă a copiilor. Deportarea copiilor este luată în considerare de Curtea Penală Internațională de la Haga. Aceasta  anterior i-a numit pe președintele rus Vladimir Putin și pe o Maria Lvova-Belova implicați în crimă. Din acest motiv și a emis un mandat de arestare pe termen nedeterminat.

Opoziția din Belarus a susținut că guvernul lui Alexandru Lukașenko ar fi implicat în deportarea a 2.150 de copii ucraineni, inclusiv orfani. Ei au fost duși în așa-numitele tabere de recreere și sanatorii din regiunile Gomel și Minsk din Republica Belarus.

Ca dovadă a implicării Belarusului în deportarea copiilor din Ucraina, la Curtea Penală Internațională de la Haga a fost prezentat un videoclip din tabăra Dubrava. Ctărețele și propagandiste bieloruse Alexandra și Valentina Gruzdeva se adresează copiilor, urându-le moartea preşedinţilor ucraineni şi americani.