Mâncarea cea mai ieftină din UE, în România

Mâncarea cea mai ieftină din UE, în România

Prețurile la bunurile și serviciile de consum s-au situat în România la 52% față de media europeană, pe parcursul lui 2017.

Altfel spus, țara noastră a înregistrat anul trecut cele mai mici tarife din Uniunea Europeană la acest capitol. Datele au fost publicate azi de Eurostat.

Dacă se face comparația între Danemarca și România, la noi prețurile sunt de două ori mai mici. Asta, în cazul în care se ia în calcul un coș de produse alimentare și băuturi non-alcoolice.

La noi media e de 62% față de media europeană, pe când în acea țară nordică același coș se situează la 150% față de media europeană, arată Agerpres. La băuturi alcoolice și țigări Bulgaria stă cel mai bine, cu 56% față de media UE. România e în acest caz la 69%. Bulgarii sunt pe primul loc la tarife ieftine și în privința hotelurilor și restaurantelor, 45% din media UE. La noi, 53%.

Ne puteți urmări și pe Google News