Managerul Institutului Matei Balș a fost demis. Medicul Adrian Marinescu îi ia locul
- Ionel Sclavone
- 28 octombrie 2024, 14:09
Managerul Spitalului Matei Balș a fost demis de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Doctorul Cătălin Gabriel Apostolescu a fost convocat la Ministerul Sănătății și i-a fost adusă la cunoștință decizia de demitere.
Ministrul Alexandru Rafila i-a reproșat managerului Cătălin Apostolescu datoriile foarte mari pe care le-a acumulat unitatea medicală. Decizia de demitere vine după ce ministrul a trimis, la Matei Balș, corpul de control, pentru cercetări.
Managerul Institutului Matei Balș demis de Rafila
Ministerul Sănătății a confirmat că doctorul Cătălin Apostolescu a fost eliberat din funcția de manager. Potrivit unui comunicat de presă, acestuia i se reproșează datoriile a căror vechime sunt mai mari de trei luni. În documentul transmis de Ministerul Sănătății se arată că o astfel de clauză este prevăzută în contractul de management.
„Eliberarea din funcția de manager al Institutului Național de Boli Infețioase «Prof. Dr. Matei Balș», a dr. Cătălin Apostolescu s-a facut în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (1) lit p) din Legea nr. 95/2006. Potrivit prevederilor legale menționate, contractul de management încetează «în cazul existenței a 3 luni consecutive de plăți restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, în situația în care la data semnării contractului de management unitatea sanitară nu înregistrează arierate»”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Sănătății.
Potrivit sursei citate, managerul Institutului Matei Balș. Cătălin Apostolescu, va fi înlocuit de directorul medical al instituției. Este vorba despre dr. Adrian Marinescu. Acesta va ocupa poziția pentru o perioadă limitată de timp, ca interimar, până la organizarea unui concurs.
„În funcția de manager interimar a fost numit directorul medical al institutului, dr. Adrian Marinescu” a mai transmis Ministerul Sănătății.
Managerul a fost demis din cauza datoriilor
Ministrul Alexndru Rafila a decis să-l demită pe managerul Institutului Matei Balș din cauza datoriilor foarte mari. Potrivit informațiilor din spațiul public, spitalul ar avea o situație financiară foarte proastă, arieratele ridicându-se la 12 milioane de lei.
Decizia de demitere a lui Cătălin Apostolescu vine după o serie de verificări făcute de Corpul de Control al Ministerului Sănătății. Inspectorii guvernamentali au fost trimiși în control la Matei Balș în urmă cu aproximativ o săptămână.
La vremea respectivă, Alexandru Rafila preciza că a primit o sesizare pe parte administrativă căreia i-a dat curs.
Pe de altă parte, managerul demis a spus că nu a văzut sesizare și, drept urmare, nu poate spune despre ce este vorba. Cătălin Apostolescu a precizat că a înștiințat atât pe ministrul Sănătății, cât și pe premierul Marcel Ciolacu în legătură cu modul în care s-a derulat controlul.
Cătălin Apostolescu conduce Matei Balș din 2021
Medicul Cătălin Apostolescu s-a aflat la conducerea institutului din luna februarie a anului 2021. El a înlocuit-o pe Maria Nițescu, printr-o decizie a ministrului de la acea vreme Vlad Voiculescu. Schimbarea a venit la o lună după incidentul devastator în care au murit 26 de pacienți. Anterior, Cătălin Apostolescu a ocupat funcția de director medical al spitalului.
Și la acel moment, ministrul a acuzat disfuncționalitățile în gestionarea situației pacienților internați în Pavilionul V al Institutului care au fost transferați în urma incendiului din 29 ianuarie 2021.