Managerul Oltchim: "Nu pot să-l dau afară pe Roibu!"
- Nicoleta Ene
- 28 septembrie 2012, 18:19
Managerul interimar al Oltchim, Radu Olaru a declarat că nu are cadru legal pentru a-l da afară pe Constantin Roibu, fostul şef al Combinatului.
La protestele de la Oltchim Rm Vâlcea, în faţa a peste 400 de muncitori, Radu Olaru, managerul interimar al companiei a spus că nu are cadru legal pentr a-i desface contractul de muncă fostului director general Constantin Roibu care a demisionat din funcţie in urmă cu aproape o lună. "Deocamdată nu am de ce si desfac contractual de muncă, trebuie întrunită comisia de disciplină care să spună ce a făcut", a declarat Radu Olaru.
La o întânlire între reprezentanţii salariaţilor şi conducerea companiei, care a avut loc la început săptămînii la Bucureşti, ministrul economiei şi comerţului Daniel Chiţoiu a cerut desfacerea contractului de muncă al fostului director general Constantin Roibu, pe motiv că a ameninţat oamenii că îi dă afară dacă mai participă la proteste.
"Cum să ameninţ eu oamenii să nu ma participe le proteste? Şi mai ales în calitatea de ce să fac asta? Este o dezinformare totală. Dacă ministrul Chiţoiu nu ştie cum să mă scoată afară din Oltchim să caute cadrul legal pentru a o face nu să spună că ameninţ oamenii să nu mai participe la miting. Eu abia aştept să stau acasă", a spus Constantin Roibu despre cererea ministrului.
Din 5 septembrie 2012 de când şi-a dat demisia de la conducerea companiei Constnatin Roibu este un simplu inginer. El s-a aflat la coonducerea combinatului timp de 20 de ani, fiind unul dintre cei mai longevivi directori post-revoluţionari.