Mamele refuză legea care le reduce concediul la un an. Protestul s-a încheiat
- Adam Popescu
- 8 decembrie 2010, 14:27
Cele aproape 50 de mame, care s-au adunat în faţa guvernului pentru a protesta faţă de reducerea concediului de creştere a copilului de la doi ani la unul, au încheiat protestul.
În jurul orei 13:15, acestea au plecat din Piaţa Victoriei. Ele sunt, însă, decise să nu accepte varianta actuală care se discută în guvern, de limitare a concediului de creştere a copilului la un an. Dar, dacă aceasta va fi aprobată, doleanţa lor este să intre în vigoare doar după nouă luni de la aprobare, astfel încât să nu fie afectate femeile care sunt însărcinate în această perioadă. Mamele, însoţite şi de femei insărcinate care vor naşte după 1 ianuarie 2011, au scandat timp de două ore lozinci împotriva executivului: "Boc, lasă-ne banii, vreau să stau cu mami", "La un an sunt prea mic, încă mai sug lăptic", "N-avem creşe, n-avem bone", iar pe bannerul montat vizavi de guvern au scris "Luaţi banii de la şpăgari, nu de la copii sugari". Mamele, din nou în stradă pentru indemnizaţii Pentru a treia oară în acest an, guvernanţii sunt mustraţi public azi de părinţii din România, nemulţumiţi de dorinţa executivului de a reduce concediul de creştere a copilului de la doi ani la un an. Astfel, mai multe asociaţii ale mamelor au protestat astăzi, de la ora 11, în faţa Palatului Victoria, unde sunt aşteptate să vină cu peste 100 de cărucioare cu bebeluşi. "Organizaţia Mame pentru Mame, împreună cu reprezentanţii altor organizaţii, precum Active Center, M.A.M.E., T.A.T.A. sau Asociaţia pentru alăptare şi naştere naturală vor organiza protestul «100 de cărucioare în faţa guvernului», au anunţat reprezentantele "Mame pentru Mame" încă de săptămâna trecută. Acestea s-au declarat nemulţumite şi de variantele vehiculate în coaliţie, care presupuneau tăierea valorii indemnizaţiei de la stat până la 1.000 sau 1.500 de lei de la valoarea maximă de 3.400 de lei, în prezent. Părinţii au apreciat că aceste măsuri ar urma să aibă un impact negativ asupra dezvoltării şi integrării copiilor în comunitate. Asta, mai ales în lipsa unui sistem real de servicii sociale de îngrijire şi de creştere a copilului pentru primii trei ani de viaţă: de la creşe şi grădiniţe, până la bone acreditate. Prin urmare, mamele le cer guvernanţilor menţinerea la doi ani a concediului de creştere a copilului, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilităţi. Ele vor şi revenirea, de la 1 ianuarie 2011, la nivelul din mai 2010 al indemnizaţiilor (mai mari cu cu 15%). În primăvara acestui an, aproximativ 100 de mame au ieşit cu copiii de două ori în stradă, în încercarea de a convinge guvernul să nu le reducă indemnizaţiile. Protestul mamelor precedă şedinţa de guvern, care ar urma să înceapă la ora 14.00, şi în care ar urma să se decidă dacă va fi adoptă ordonanţa care prevede reducerea concediului maternal de la doi la un an.