MAMAIA, stațiunea în care NU vor mai „BUBUI BULDOZERELE”
- Feri Predescu
- 7 martie 2018, 10:54
Sufocată de blocuri de locuințe și hoteluri noi, ridicate în urma unor retrocedări de răsunet, stațiunea Mamaia a ajuns la un optim al capacității, potrivit primarului Constanței, Decebal Făgădău. Edilul spune că în strategia de dezvoltare și promovare a turismului în municipiul Constanța pentru stațiunea Mamaia se prevăd alte proiecte decât cele privind ridicarea de noi construcții.
Strategia de dezvoltare și promovare a turismului în municipiul Constanța nu include viitoare proiecte imobiliare în stațiunea Mamaia unde, în anii trecuți, era bine că “duduie buldozerele”, cum se lăuda fostul primar, Radu Mazăre, bucuros că “atragem investitorii”. Și acum se mai construiește în stațiune dar, spun reprezentanții primărie, în baza autorizațiilor emise în anii trecuți. Actualul primar, Decebal Făgădău, fost viceprimar al Constanței, justifică acum că în Mamaia “era nevoie să construim și facilități care să sigure, și în extrasezon, activitatea economică pentru că, știm foarte bine, vechea infrastructură avea adresabilitate sezonieră”.
Pe viitor, pentru stațiunea Mamaia administrația locală are ca priorități, amenajarea spațiilor publice, a spațiilor verzi, căile de acces, parcările, s-a explicat la dezbaterea de prezentare a strategiei de dezvoltare a turismului în Constanța.“Cred că stațiunea Mamaia a ajuns la un optim al capacității. De aici mai departe va trebui să analizăm cu foarte mare atenție dacă se mai construiește și, mai ales, ce anume se mai construiește. Personal, cred că stațiunea va fi deschisă pentru facilități noi în ceea ce privește balneo și wellness, precum și puncte de atracție, astfel încât să ai mai multe alternative la plajă. Deasemenea o țintă cât mai sus, patru plus, cinci stele și cinci stele plus, dar reale”, a explicat, Decebal Făgădău, pentru EVZ.
Strategia de dezvoltare și promovare a turismului în Constanța, studiu pentru care primăria a plătit 22.500 euro, prevede printre altele, ca și obiective, “dotări şi echipamente turistice care să consolideze poziţia municipiului Constanţa ca pol de turism, realizarea unui stadion de mari dimensiuni, realizarea unui centru de conferinţe, a unui acvariu şi a unui muzeu al mării, realizarea aqua park indoor, sala polivalentă, Centrul Naţional Multicultural Dobrogea, patinoar, Stadionul „Farul“, baie populară, reabilitare şi modernizare pieţe, extinderea Delfinariului, sprijinirea creării structurilor turistice de tip albergo diffuso în zona peninsulară, consolidarea şi restaurarea Cazinoului Constanţa etc”.