Mama unei jihadiste ISIS de origine franceză, deținută în nordul Siriei, a cerut regimului Macron să îi trimită bani fiicei sale sau să îi permită familiei să îi trimită ajutoare.
Jihadista, în vârstă de 30 de ani, este deținută în prezent în lagărul Al-Hol din nordul Siriei, împreună cu cei trei fii ai săi.
Mama femeii a dat în judecată statul francez, afirmând că guvernul are obligația de a-i ajuta fiica.
„Deși statul a decis să nu organizeze repatrierea cetățenilor săi, el are obligația de a le oferi asistență materială și financiară acestora, sau măcat de a le permite familiilor lor să o facă”, aru argumentat avocații mamei.
Potrivit informațiilor oferite de un articol din La Provence, avocații au mai afirmat și că există un mare risc ca drepturile copiilor femeii, cu vârste cuprinse între doi și opt ani, să fie grav încălcate, iar acest lucru ar justifica „o acțiune urgentă din partea statului francez”.
Avocatull Vincent Brengarth a adăugat că condițiile de detenție din lagăr se deteriorează din cauza condițiilor sanitare și a posibile răspândiri a coronavirusului.
Franța nu este singura țară care are femei în lagărul Al-Hol din Siria, destinat izolării extremistelor ISIS. Aici se mai găsesc și un număr de cetățene suedeze de origine somaleză.
În luna ianuarie, președintele somalez Mohamed Abdullahi Mohamed, a propus ca cele 30 – 40 de femei de origine somaleză să fie transferate în țara sa, în condițiile în care și guvernul suedez a manifestat puțin interes să le repatrieze.
În luna august, generalul de marină Kenneth McKenzie, șeful Comandamentului Central American (CENTCOM), a avertizat că lagăre de prizonieri, precum cel de la Al-Hol, pot duce la o resurgență a grupului terorist Stat Islamic, dacă prizonierii nu sunt trimiși în țările lor de origine.
„Dacă rămânem în situația în care ne găsim acum, vom avea niște probleme enorme, probleme enorme pe termen scurt, cu multe persoane care pot muri, apoi probleme enorme pe termen lung, deoarece nu am văzut nici un program care să trateze de-radicalizarea la scară largă”, a spus McKenzie.
„Nu am nici o altă soluție în afara repatrierii”, a adăugat generalul. „Fie abordăm această problemă acum, fie ne vom confrunta cu ea exponențial mai gravă, peste câțiva ani.”