„Mama dragonilor”, îmbolnăvită de munca depusă. Ce a pățit eroina din „Game of Thrones”

„Mama dragonilor”, îmbolnăvită de munca depusă. Ce a pățit eroina din „Game of Thrones”

Emilia Clarke, actriţa care interpretează rolul lui Daenerys Targaryen din serialul „Game of Thrones", a anunțat că în primii patru ani de filmări, la celebra ecranizare, a suferit două hemoragii cerebrale.

Primul accident s-a petrecut pe 11 februarie 2011. La scurt timp după terminarea filmărilor primului sezon, eroina din „GOT” a fost spitalizată de urgență. Diagnosticul părea a fi unul nemilos: hemoragie subarahnoidă, un tip fatal de accident vascular cerebral. În urma operației, Emilia s-a trezit cu afazie, o tulburare de vorbire. Din fericire, însă, la câteva zile efectul secundar a dispărut și actrița a putut să își reia activitatea pentru sezonul doi.

„Numele meu complet este Emilia Isobel Euphemia Rose Clarke. Dar nu am reuşit să mi-l amintesc. În schimb, din gură îmi ieşeau cuvinte fără cap şi fără coadă (...) Am vrut să pun capăt. Am cerut echipei medicale să mă lase să mor. Munca mea, întregul meu vis despre cum ar trebui să fie viaţa mea, se învârte în jurul cuvintelor şi comunicării. Fără acestea, eram pierdută”, a mărturisit Clarke în New Yorker, potrivit Agerpres.

Problemele „mamei dragonilor” au continuat și în sezonul al doilea. „Sezonul 2 a fost cel mai rău pentru mine (...) Ca să fiu foarte sinceră, m-am gândit în fiecare minut că voi muri. Mai ales că, în timpul primei operaţii, medicii mi-au detectat şi un alt 'anevrism mic' care necesită o monitorizare regulată”, a mai spus actrița.

La doi ani după primul incident medical, în 2013, Emilia a avut din nou o problemă gravă. După ce a terminat de jucat într-o piesă de teatru la New York, „Daenerys” a fost la un control unde s-a constatat că anevrismul rămas s-a dublat şi trebuie operat. Chiar dacă părea a fi o intervenție chirurgicală simplă, operația a eșuat și Emilia a trebuit să fie supusă unei intervenții de urgență pentru ca hemoragia să poată fi oprită.

După ce s-a vindecat miraculos după două accidente cerebrale, Emilia a decis să doneze bani către o asociație caritabilă ce ajută supraviețuitorii acestor boli să se trateze.

 

Ne puteți urmări și pe Google News