Am văzut reacțiile europo-fililor și europo-centriștilor ca urmare a ultimei vizite a lui Donald Trump în Europa și vizita sa la Moscova. Nu se pune problema să-l apăr aici în vreun fel pe Donald Trump, cuprins de fuga sa perpetuă de a-și hrăni orgoliul cu imagine, utilizând un stil de diplomație contondent și profund nepoliticos, cu o larghețe nepermisă în alte condiții în privința libertinajului politic

În schimb, rezultatele reuniunii NATO, a vizitei la Londra și mai ales a ultimei întâlniri – post dezastrul de la Helsinki – cu președintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker sunt mai degrabă încurajatoare.

Dacă prima vizită reafirmă rolul NATO și coeziunea Alianței ce se vrea puternică, cu contribuția americană majoră și o creștere a interesului europenilor, ultima vizită anunță o reluare a discuțiilor pe TTIP – Acordul de comerț și investiții transatlantic, de data asta pornind de la premise mai simple, spațiu de liber schimb și chiar Uniune Vamală. Rezultate excelente. Însă reacțiile de ultimă oră reconfirmă zicala că extrema naște extremă, pornirile și abordările radicale antrenează aceeași reacție și de la ceilalți.

Considerând că am avut de a face cu un comportament lipsit de respect față de Europa Unită, pe care și-ar dori chiar să o dezmembreze – mai ales prin apariția fostului său șef ideologic de campanie și de administrație, Bannon pentru a renaște o Europă conservatoare, naționalistă, interguvernamentală, populistă și anti-federalistă – Donald Trump a fost blamat – pe bună dreptate pentru abordările sale contondente și ireverențioase – și a fost folosit pentru lansare unui nou curent: „Make Europa Great Again”, o abordare în oglindă cu Trump-ismul radical și excesiv, la care împingeau declarațiile repetate ale doamnei Merkel după discuțiile cu Donald Trump, potrivit cărora Europa nu poate conta pe SUA și trebuie să-și ia singură soarta în mâini.

Ca român și est- european, aici la frontiera NATO și a UE, trebuie să spun că resping pe deplin abordările de această factură. Așa cum spuneam acum vreo 3 ani, când întrebam și dacă ar trebui să alegem între SUA și UE, răspunsul nostru este invariabil că nu trebuie să alegem. Nu e vorba aici despre sau UE, sau SUA, ci despre și UE, și SUA. Și Europa unită, și America. Occidentul, așa cum îl cunoaștem noi, unit de valorile și principiile comune, animat de rivalități, competiție, diferențe de abordare, ideologii distincte, ca-n orice democrație reală și vie.

Firește că e nevoie de reformele constante ale democrației: vindecând tarele, umplând golurile, rotunjind colțurile și limitând excesele care au dus la neîncrederea în proiectul democrației liberale cunoscut și acceptat ca bază de joc pentru toate curentele lumii libere și civilizate, cu drepturile omului în prim plan (nu cu excesele aberante) cu libertățile civile pe deplin satisfăcute și cu statul de drept, independența justiției și combaterea corupției, într-un cuvânt, justiție credibilă și legitimă pentru toți, nu numai potentați, cu echilibrul puterilor în stat, nicidecum supremația uneia peste celelalte, cu interdependențe și just balans pentru a nu permite excese și concentrarea puterii.

Ideea despărțirii definitive a malurilor Atlanticului nu rezolvă nici o problemă, din contra. Doar facem vânt divergențelor din interiorul Occidentului, spre bucuria Rusiei lui Putin și altor pescuitori europeni în ape tulburi, cu frustrări revizioniste față de dreptul internațional și tratatele ce fixează frontierele din Europa noastră. Nu aceasta este calea, pentru că nu sunt buni și răi, frumoși și urâți, cuminți și obranici de o parte sau de alta a Atlanticului și a Mânecii.

Problemele conservatorismului de tip Trump ca și problemele falsei apropieri de eurasianismul și pretinsul conservatorism retrograd al lui Putin-Dughin-Arbatov, confuziile unei rivalități interne și competiții ideologice a democrației trebuie scoase din contestarea, revizionismul și revanșardismul Rusiei lui Putin și a altor revizioniști frustrați ai Europei. E un fenomen care trebuie confruntat direct, cu sprijinul establishmentului american, a think tank-urilor americane, a gânditorilor și politologilor americani, cu respingerea fenomenelor de alunecare și neînțelegeri transatlantice.

Europa singură nu poate fi puternică în sine, poate doar fi izolată în fața marilor probleme de securitate cărora nu le poate face față fără SUA și fără Marea Britanie sau fără Turcia. Apropo, acum 80% din investițiile în apărarea și securitatea Europei sunt acoperite de state neeuropene sau non-UE. E și acesta un semnal al coeziunii lumii Occidentale, așa cum greutățile și greșelile Brexit-ului o demonstrează, cât de unite și interdependente sunt statele UE. Cum securitatea, ca și piața, sunt indisolubil legate prin valori comune la nivel transatlantic.

Make Europa Great Again – MEGA e greșeală de proporțiile celor ale lui Huntington, care trasa și retrasa frontierele. Și, dacă frontierele sunt în interiorul nostru, trec pe palier, prin mijlocul familiilor? Sau prin mințile noastre? O arată multiculturalismul real al statelor occidentale ignorat. Occidentul trebuie să fie unit, el are și liberali progresiști, și conservatori tradiționaliști, și federaliști, și interguvernamentaliști pe toate părțile Atlanticului. Și Trumpi, și Bannoni sau cu alte etichete profund europene.

Aici se dă bătălia, în idei și argumente. Da, trebuie reinventată politica și rațiunea politică clasică, viziunea și proiectul. Deci, la treaba! Nu pe varianta simplă a rupturii noi și ei, buni și răi, separați geografic de Ocean și de Mânecă. Lupta se duce pentru menținerea unității Occidentului, marelui proiect al pieței transatlantice de 1 miliard de oameni. Numai așa putem face competiției Chinei și Indiei. Nu prin fărâmițare și izolare sau, doamne ferește, prin vreun fel de eurasianism... geografic.