Tinerii care votează pentru prima oară vor un primar care să aibă charisma lui Valentin Stan, zâmbetul lui Chivu, ironia lui Mircea Badea sau să fie o femeie gen Elena Udrea.

Toţi politologii sunt de acord că electoratul din 2008 nu mai seamănă cu cel din 1990. Bătrânii nu mai sunt aceiaşi bătrâni, iar tinerii diferă radical. Mulţi dintre ei nu au auzit decât tangenţial de Ceauşescu, iar politica nu-i interesează deloc. Cu toate acestea, simt că trebuie să se implice în viaţa cetăţii, în cea a comunităţii.

Pentru ei, ideologiile sunt inexistente, importanţi sunt oamenii. Care este profilul unui politician de succes pentru tinerii care votează pentru prima oară? Ce aşteaptă ei de la politică? Pentru liceeni, primarul ideal este unul „cool“, are notorietate, ceva din Vanghelie, dar şi din Băsescu. „Trebuie să fie drăguţ, să aibă demnitate şi să arate ca un bărbat adevărat. Nu trebuie să aibă o figură de om parşiv sau să fie prost“, este părerea unei tinere de 18 ani, de la Liceul Economic „Virgil Madgearu“, din Bucureşti. Aranjată din cap până în picioare şi însoţită de trei colege, tânăra spune, printre chicoteli şi ochi dulci făcuţi colegului de la clasa vecină, că s-ar implica într-o campanie electorală, cu condiţia să fie remunerată.

Pentru tânărul macho, care nu se lasă cucerit şi care poartă un tricou cu inscripţia „Eroul local s-a întors“, o femeie primar este bine-venită. „Să fie blondă, gen Elena Udrea. Dacă nu, brunetă cu ochii verzi“, spune Valentin Mandache, de 19 ani.

„Naşpa treaba cu infrastructura“

Liceenii care merg pentru prima oară la vot îşi doresc un primar credibil şi realist, masiv, „un om obişnuit, care să reprezinte interesul oamenilor, nu al lui“, „un bun gospodar“, convingător, care să aibă ţeluri realizabile. Ei ar vota un candidat în funcţie de ceea ce promite, de ceea ce a făcut, dar ţin cont şi de partidul din care provine. Principalele lor probleme sunt traficul şi lipsa locurilor de parcare din jurul liceelor. „Mi-am luat carnet de curând şi e un trafic îngrozitor. S-au apucat de toate străzile deodată, trebuiau să le facă pe rând“, se plânge Mihaela Anghel, de 18 ani. „Eroul local“ de la „Madgearu“ este chiar mai sceptic. „Primarul nu m-ar ajuta cu nimic. E naşpa treaba cu infrastructura. Pasajul de la Obor e muci, la doamna Ghica vor să facă pasaj. Se circulă prost“, susţine el în timp ce trage un fum dintr-o ţigară.

„Printr-un mesaj nu ne vrăjesc“

Într-o pauză de zece minute petrecută pe banca din curtea şcolii, între „combinaţii“, chicoteli şi discuţii despre BAC, elevii de la „Virgil Madgearu“ spun că nu ştiu foarte multe despre campania pentru alegerile locale. Din lipsă de timp, dar şi de interes. „Cine candidează?“, întreabă o tânără, pentru ca, la scurt timp, să fie completată. „Fiecare candidează cu câte un slogan cât mai stupid, care nu are nicio legătură cu realitatea“, spune Bianca Ardeleanu, de 19 ani, iar altcineva adaugă: „Nu-mi place, e o maimuţăreală cum se bălăcăresc“.

Lui Valentin Mandache, campania i se pare „cam exagerată. Am fost în Pipera. Hai, frate, se dădeau mingi, brichete, tricouri ieftine. E abureală. Nu cred că printr-un mesaj ne vrăjesc. Faptele vorbesc“, susţine el, în timp ce ceilalţi îl aprobă. În plus, unii dintre candidaţi „nu au faţă de primar“.

La Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai“ din Bucureşti, după o simulare la engleză, elevii schimbă impresii în curtea şcolii. „Erau unii cu nişte fete, frate, într-un camion, împărţeau fluturaşi pentru campanie“, se aude dintr-un grup de cinci băieţi. Deşi sunt asaltaţi zilnic de materiale informative despre campania electorală, ei spun că sunt mai preocupaţi de BAC. „Pe Diaconescu l-am văzut la OTV şi nu l-aş vota. Blaga a murit, n-am cum să-l votez. Poate-mi pică la BAC“, râd ei în hohote.

35 de ani ar fi ideal

Între trei proiecte făcute pe laptop în holul ASE-ului, studenţii îşi doresc ca viitorul edil al Capitalei să ia exemplu de la primarii din ţările europene. În plus, „contează cum arată, cum se prezintă, nu neapărat să dea toate femeile pe spate“, este de părere Eliza Codrin, 21 ani, studentă în anul II la Management economic. Care ar trebui să fie profilul viitorului primar? „Stilul de comunicare al lui Băse e super tare. E amuzant şi mai apropiat de oameni. Mi-ar plăcea să fie ironic şi deştept ca Mircea Badea“, mai adaugă tânăra.

Într-un amfiteatru plin până la refuz de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, studenţii de la Studii Europene din anul II nu stau mult pe gânduri atunci când vine vorba de un profil al viitorului primar. El ar trebui să aibă „inteligenţa lui Oprescu, charisma lui Valentin Stan, zâmbetul «drăgălaş» al lui Chivu, discursul lui Băsescu, tupeul lui Tăriceanu. Să fie serios, pus pe treabă, înalt, tânăr, 35 de ani ar fi ideal. Trebuie să aibă şi puţină experienţă, altfel degeaba are iniţiativă. Să nu depăşească vârsta de 50 de ani, să fie energic, plin de viaţă, să nu doarmă. Să facă sport, să aibă studii superioare şi notorietate“. În plus, „spectacolul pe care îl oferă la televizor spune ceva despre el“, susţine Marina Moraru.

POLITICIAN PE GUSTUL LOR

EVZ le-a cerut mai multor tineri să dea câteva atribute pentru un om politic pentru care ar vota. Profilul politicianului perfect pentru generaţia iPhone cuprinde câteva tuşe obligatorii:

- „să fie mai «băiat», aşa“ - „să fie de gaşcă“ - „să nu fie corupt“ - „să nu fie nici prea bătrân“ - „să ţină cu oamenii“ - „să dea case tinerilor“.

COPILUL REVOLUŢIEI

Edilul perfect ar avea messenger

Victoria Cosmina Chiticariu este primul copil din România care s-a născut în libertate, Timişoara fiind oraş liber din 20 decembrie 1989. Tânăra învaţă la Liceul de Poştă şi Telecomunicaţii şi vrea să studieze economia în facultate. Ea crede că un bun edil ar fi obligat să ia mereu pulsul problemelor locuitorilor urbei: „Măcar o dată pe lună trebuie să facă şedinţe cu cetăţenii oraşului. Poate să-şi facă cont de messenger şi să i se poată lăsa mesaje şi pe internet, pentru a afla permanent cum stau lucrurile în oraş, care sunt nemulţumirile. Primarul perfect va comunica tot timpul cu oamenii, le-ar găsi locuri de muncă şi ar face pădurea verde să arate mai bine“. (Georgeta Petrovici)

"Primarul perfect va comunica tot timpul cu oamenii, le-ar găsi locuri de muncă şi ar face pădurea verde să arate mai bine.", Victoria Cosmina, primul copil liber al Revoluţiei

"Avem câte ceva de la fiecare partid. Tricouri, şepci, pixuri, evantaie, brichete. Asta ca să ne cumpere votul. Nu, mulţumesc, nu mă conving.", Marina Moraru, studentă, 20 de ani OPŢIUNI

Nu vor alegeri, vor bani

Alţi tineri cu care am vorbit, deşi n-au copilărit în comunismul uniformizator, au ajuns totuşi la un numitor comun. Dacă îi întrebi de alegeri, îţi răspund cu vorbe de stadion, rebele şi sincere: „Ni se rupe“. Tinerii vor altceva. Vor bani.

Dan e într-a doişpea la un liceu bucureş tean din cartierul (şantierul) bucureş tean Obor. Are 19 ani şi se pregăteşte să dea la Politehnică. Nu îi pasă de alegeri. Ştie că „au mai fost unele şi anul trecut, nu?, cu Băsescu, cu parlamentul“, nu mai e boboc în ale campaniilor electorale, colegii lui de clasă au împărţit pliante prin Bucureşti, fără să pună suflet: „Au făcut-o pentru bani. Au împărţit la cine au avut ocazia, indiferent de simpatii“. Au mai aruncat şi la coş.

Răzvan are 18 ani şi a trăit toată viaţa într-un sătuc pierdut pe nişte dealuri din judeţul Dâmboviţa. N-a venit în Bucureşti decât vara. Nu în vacanţă, ci la muncă. Muncă grea, în construcţii. Nici lui nu-i pasă: „Oricum n-o să se întâmple nimic bun“.

Cosmin e student. Are 20 de ani. Nu merge la vot, deşi nu îi place „situaţia în care suntem“. Nu vrea să se implice, fiind convins că e în zadar. Se complace. Are totuşi un preferat: eternul candidat „Piedone“. Îl place, pentru că „e mai «băiat»“.

Florin, 19 ani, e deja un copil bătrân al Ferentariului. Crescut printre seringi şi gunoaie, printre şobolani şi hoţi de buzunare, Florin are totuşi un elementar spirit politic. Va merge la vot, chiar dacă, aşa cum spune el, „gunoaiele sunt tot acolo. La mine, pe Iacob Andrei, e dezastru. Drogaţii parcă sunt mai puţini la mine în zonă, dar să vezi colo, la ghetouri, cum e! Mi se pare o prostie să pui alegerile de 1 Iunie, de Ziua Copilului. Dar o să mă duc la vot!“.

IGNORANŢĂ

Apatia unei generaţii inerte politic

1990. Piaţa Universităţii. Aici se strângeau „golanii“ să conteste neocomunismul şi să-şi continue Revoluţ ia începută în decembrie 1989. Aici s-au strâns şi minerii „să planteze panseluţe“ cu bâtele. Au trecut ani, şi evenimentele de atunci, cu studenţi mutilaţi în mineriade, s-au rătăcit în cărţile de istorie, la ultimele capitole, când vacanţa e aproape şi şcoala nu mai are niciun „fun“.

Un simbol prăfuit

Nicolae Ceauşescu nu mai e un dictator feroce, ci un bătrânel aparent neputincios, plimbat iarnă de iarnă în preajma Sărbătorilor pe ecranele televiziunilor, pentru a sfârşi sub o rafală de gloanţe.

Piaţa Universităţii azi. Kilometrul zero al democraţiei româneşti a rămas o oglindă fidelă a României. E de-ajuns să stai o jumătate de ceas „la fântână“. Puzzle-ul e complet: unde altădată era sânge vărsat pentru libertate, se odihnesc acum straturi groase de praf. Câteva gherete oribile străjuiesc locul, amintind de marile „talciocuri“ din anii '90, unde găseai casete audio din care se auzeau, fâşâit, „şlagărele“ vremii. Româneşti şi internaţionale.

Piaţa Universităţii azi. Jegul pare la el acasă. Ambalajele produselor capitaliste dansează prin vânt ca frunzele din „American Beauty“. Nepăsători şi cu trecutul, şi cu prezentul, n-am fost în stare să păstrăm curaţi câţiva metri pătraţi de istorie. Pentru generaţia iPhone, Piaţa Universităţii e doar un loc de întâlnire.

Ei sunt copiii unei Revoluţii despre care nu se ştie mare lucru. Mulţi dintre ei ar trebui să voteze la aceste alegeri locale pentru prima oară. Unii, datorită meandrelor democraţiei româneşti, au mai prins un „referendum de uninominal“, „o suspendare de preşedinte“, chiar şi o serie „neinteresantă“ de „europarlamentare“.

Dar n-au votat în alegeri care urmează să le schimbe repede viaţa, deşi nu ştiu încă asta. N-au apucat „locale“ sau „generale“. Copiii Revoluţiei sunt apatici din punct de vedere politic.

Nu mai au entuziasmul generaţiei ’96, care ştia să plângă în noapte după alegerea lui Emil Constantinescu, nu mai au deznădejdea isterică a generaţiei 2000, care a crezut, până aproape de final, în trei cuvinte: Vadim Tudor preşedinte!, nici pofta de a lichida „sistemul ticăloşit“ care i-a făcut să stea în decembrie 2004 la cozi interminabile, la Gara de Nord, pentru a-l trimite la Cotroceni pe Traian Băsescu.

Revoluţii comentate pe messenger

Deşi Bucureştiul e un oraş în pragul colapsului, nimeni nu mai crede în minuni şi în salvatori. Pentru astfel de lucruri s-au inventat posturi TV de nişă, cu strigoi care bat noaptea oamenii pe străzi în orăşele de provincie.

În ţară, alegerile locale se strecoară nevăzute în viaţa oamenilor, stârnind cu greu patimi. Dezbaterile „ideologice“, marca anilor ’90, au apus. Unde sunt revoluţiile de altădată?

Pentru tinerii de azi, ar fi revoluţii comentate pe „mess“, ar fi revoluţii care i-ar prinde în supermarketuri sau alergând cu mouse-ul pe net după joburi, pentru că nu vor să ajungă săraci la 30 de ani.

Ei fac sex fără prejudecăţi, dar nu au intenţii de vot. Ei se trezesc în sala de festivităţi a unui liceu sau a unei şcoli generale cu ştampila într-o mână şi buletinul în alta, trăgând după ei perdeaua, doar dacă nu au altceva mai bun de tras în ziua respectivă. Nu prea mai au chef să iasă din case până la urne, darămite să moară pentru idei tot mai vagi, ca libertatea. Politica românească de tranziţie şi-a devorat copiii. (Andrei Crăciun, Adrian Grama)