Casa Națională de Pensii Publice a actualizat datele referitoare la sumele încasate de beneficiarii pensiilor speciale, care au crescut cu 39 de lei în cazul magistraților, în contrast cu cele ale cetățenilor de rând, care au fost majorate, în luna noiembrie, cu doar 2 lei.
Peste patru milioane de români au încasat, în luna noiembrie, pensii ce se ridică la valoarea de 7,467 miliarde de lei. Vorbim despre un număr de 4.643.908 de vârstnici, a căror pensie a crescut cu 2 lei în luna curentă, pensia medie fiind de 1.608 lei.
Din totalul acestora, puțin peste 58.000 de vârstnici au încasat o pensie mai mare de suma de 5.000 de lei, în timp ce alți aproape 77.800 de pensionari au beneficiat de pensii între 4.001-5.000 de lei. Alți aproape 227.800 de vârstnici au încasat pensii cuprinse între 3.001 -4.000 de lei.
Pensiile magistraților au crescut cu 39 lei
De cele mai mari pensii beneficiază magistrații, a căror sume au crescut, în luna noiembrie, cu 39 de lei, atingând, astfel, pragul de 20.118 de lei. În medie, magistrații încasează pensii speciale de 20.118 lei. Din această sumă, 18.841 lei este suportată de bugetul de stat.
A doua categorie socială care beneficiază de cele mai mari pensii este reprezentată de foștii piloți din cadrul Aviației Civile. Aceștia încasează în medie 11.314 lei, sumă din care 7.509 lei sunt suportați de stat.
În altă ordine de idei, numărul persoanelor care încasează lunar pensiile speciale a crescut în 2021 față de anul 2020. Potrivit datelor puse la dispoziție de Casa Națională de Pensii Publice, la finele lunii august, numărul beneficiarilor era de 9.718 persoane.
Cei mai mulți dintre aceștia sunt judecători și procurori, beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Dintre cele 9.718 persoane care beneficiază de pensii de serviciu, 4.417 sunt judecători și procurori.
Pensiile românilor de rând s-au majorat cu doar 2 lei în luna noiembrie
Prin comparație, cele mai mici pensii din România sunt în valoare de 500 de lei, sumele fiind încasate de 353.900 de beneficiari ai asigurărilor sociale. Acestea au crescut, în luna noiembrie, cu doar 2 lei.
Alte 336.719 de persoane încasează între 501 şi 700 de lei, în timp ce 202.149 de vârstnici beneficiază de sume ce variază între 701 şi 800 de lei.
229.237 de români beneficiază de pensii medii, adică de sume ce variază între 801 și 900 de lei, în timp ce 223.320 de pensionari încasează între 901 lei și 1.000 de lei.
Potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii, peste un milion dintre românii pensionari beneficiază de sume ce variază între 1.000 și 1.600 de lei. Pensiile de la 1.600 de lei până la 1.800 de lei sunt încasate de aproximativ 400.000 de vârstnici.
Aproape un milion de bătrâni din România au parte de pensii cuprinse între 1.801 și 3.000 de lei.