Mini-vacanța de Rusalii mi-am petrecut-o încercând să recuperez din lecturile pe care le-am tot amânat în ultimele 2-3 săptămâni. Mi-am pus deoparte articole apărute în presa internațională cu privire la starea economiei mondiale și la măsurile pe care diferite guverne le-au luat pentru a preveni sau opri intrarea într-o criză economică profundă. Am găsit în toate articolele pe care le-am parcurs o trăsătură comună la toate guvernele lumii: mai toate economiile mari au pompat, sau pompează, sute de miliarde de dolari sau euro în companii, deci în producție. Asta au făcut și SUA, și Japonia, și China, și țările Uniunii Europene. Pare că este soluția cea mai bună, pentru că încurajezi producția, păstrezi locurile de muncă, dai salarii, ții economia în mișcare.

Totuși, extrem de puțini s-au gândit că aceste măsuri nu sunt suficiente, că această criză are și o componentă psihologică majoră, o frică ce s-a instalat în subconștientul oamenilor, care a paralizat toate instinctele și pornirile spre normalitate. Panica din ultimele luni (socială, profesională și sanitară) își va pune amprenta asupra comportamentului cetățenilor mult timp de acum înainte. Acum va trebui să ne luptăm să scoatem omenirea din depresia și din șocul post-traumatic în care a intrat, pentru că, dacă nu o scoatem, toate eforturile, toate trilioanele de dolari sau euro care sunt băgate în producție nu vor fi decât o picătură de apă în deșert. De ce? Pentru că apare întrebarea logică: investim în producție, dar cine va cumpăra bunurile care vor începe să inunde magazinele? Când vor avea oamenii din nou curajul să-și investească banii într-o mășină nouă, să-și facă rate pentru o casă sau să-și deschidă o afacere?

Dacă tratăm oprirea crizei doar cu jumătate din medicamentația de care economia are nevoie, nu rezolvăm nimic. Injectarea de fonduri în economie este în regulă, dar ea este eficientă doar dacă reușim în același timp să stimulăm și consumul. Oamenii vor fi convinși să cumpere doar dacă vor avea siguranță financiară. Nu există economie în lume care poate la nesfârșit să susțină producția pe stoc. A încercat economia comunistă să o facă și nu s-a sfârșit bine!

Uitându-mă la țările care și-au dat seama că jumătățile de măsură nu ajută îmi pare că SUA au intuit asta cel mai bine. Administrația americană a dat fiecărui american plătitor de impozite, care câștigă mai puțin de 99.000 dolari pe an, dreptul la o plată unică de până la 1.200 dolari, la care se adaugă 500 dolari în plus pentru fiecare copil sub 16 ani tocmai în ideea de a încuraja consumul. Și Germania a înțeles în ultima secundă că o creștere a veniturilor populației este un compromis necesar care poate crește apetitul pentru consum și a dat o alocaţie familială de 300 de euro pentru fiecare copil. Ei nu au privit aceste sume ca fiind niște „pomeni”, așa cum spun guvernanții noștri despre creșterea pensiilor și alocațiilor. Ei le-au privit mai degrabă ca un ajutor dat economiei în ansamblu ei decât un ajutor social dat unor categorii sociale.

Eu cred că această componentă de ajutor dat economiei nu ar trebui exclusă din analiza pe care guvernul Orban o va face cu privire la mărirea cu 40% a punctului de pensie sau dublarea alocațiilor pentru copii. Este mai mult decât o obligație morală pe care o avem față de seniori și față de copii. Aș vrea ca cei care susțin să se majoreze doar cu 10% punctul de pensie să încerce să se descurce ei cu 800-900 lei pensie pe lună și apoi să vorbească dacă e bine sau nu să se majoreze pensiile.

Creșterea veniturilor a peste 8 milioane de români (impactul pe care majorarea pensiilor și alocațiilor l-ar avea) cred că poate reprezenta imboldul necesar pentru ca apetitul pentru consum să-și revină aproape de nivelul la care a fost înainte de coronavirus. Probabil că nu va egala apetitul de consum de atunci, dar este un punct de plecare. Dacă la această măsură se adaugă și obligativitatea pentru guvernanți de a ne prezența soluții pentru revenirea la normalitate, avem șanse să trecem cu bine peste aceste luni de coșmar.

Mărirea cu 40% a punctului de pensie nu reprezintă câtuși de puțin o măsură economică și socială lipsită de sens, ci reprezintă șansa reală de a reporni economia, de a crește încasările la buget și de a reveni la normalitate. Prin creșterea veniturilor pensionarilor aceștia vor putea să cumpere mai mult, banii se vor întoarce tot în economie. Cei care sunt persoane active și citesc aceste rânduri sper să înțeleagă că aceste măriri nu sunt doar semne al unei justiții sociale prea mult amânate, ci un ajutor real pentru fiecare român care produce ceva și are nevoie de o piață de desfacere.

Este o mișcare curajoasă majorarea pensiilor? Da! Asta presupune că trebuie să fii stăpân pe tine să o faci! Trebuie să știi cum funcționează piața liberă și trebuie să ai încredere în ea. Eu am făcut-o în 2005 când am introdus cota unică. Și atunci mulți au văzut doar partea goală a paharului sau chiar au propovăduit un colaps economic, dar nu a fost așa. Atunci un guvern liberal a avut curajul să o facă. Oare astăzi tot un guvern „liberal” va avea același curaj?

P.S. Am scris acest text gândidu-mă, în primul rând, la persoanele active care poate simt că această măsură curajoasă de mărire a pensiilor și alocațiilor le răpește lor din șansa unui venit mai mare și a unui trai mai bun. Sper ca acum să înțeleagă că această măsură poate fi mai repede o poliță de asigurare că și mâine vor avea un loc de muncă.