Modelele pregătite de producători acoperă aproape toate segmentele şi bugetele. De la berline compacte, până la limuzine premium
După o vară cu mai multă activitate ca de obicei, dar, totuşi, lipsită de strălucire, piaţa auto se pregăteşte de un sezon cu adevărat spectaculos. Dintre multele lansări anunţate de dealerii locali pentru toamna acestui an, le-am selectat pe cele mai importante zece. Audi pregăteşte noul A3. Modelul (cu trei uşi) prezentat la Salonul de la Geneva este doar primul dintr-o gamă foarte bogată, care va mai cuprinde versiunile Sportback (cinci uşi), Cabrio şi, în premieră, Sedan. BMW a retuşat şi optimizat limuzina Seria 7 - cel mai select model din portofoliul producătorului bavarez. Ford B-Max ajunge în sfârşit în showroom-uri Noul Chevrolet Malibu este, practic, un Opel Insignia cu altă siglă pe capotă şi câteva modificări estetice de suprafaţă. Aşa cum se întâmplă în general cu gama Chevrolet, şi Malibu ar trebui să propună un preţ inferior modelului similar Opel. Ford B-Max, monovolumul de (minimum) 13.400 de euro fabricat la Craiova - şi care poate fi comandat deja de ceva vreme - va ajunge în showroomuri luna viitoare. Fordul "oltenesc" are 4,06 metri lungime, cinci locuri şi un spectaculos sistem de acces la bord - o simbioză între portierele "clasice", cu balamale, şi cele glisante, din spate. Mercedes-Benz Clasa A este cel mai nou hatchback compact premium. Producătorul din Suttgart a renunţat la aspectul de monovolum al acestui model, în favoarea unui profil mai bine acomodat cu cerinţele clientelei din acest segment. Opel Mokka este un SUV compact cu o lungime inferioară hatchbackului Astra, dar tot cu cinci locuri. Seat Leon este un concurent al gamei Astra. Modelul spaniol a fost dezvoltat pe aceeaşi arhitectură ca şi a şaptea generaţie VW Golf. Renault Clio IV este primul model realizat de echipa condusă de Laurens van den Acker - fostul designer şef de la Mazda. Subcompactul francez adoptă un nou limbaj stilistic, unul care se va fi regăsit pe toată gama franceză. Skoda Rapid şi Peugeot 301 sunt două berline de buget, încăpătoare, cu portbagaje dintre cele mai mari, dotări moderne şi preţuri accesibile.