Noile reglementări cu privire la folosirea certificatului digital european vor intra în vigoare de marți, 1 februarie. Documentul este folosit pentru călătoriile în statele membre ale Uniunii Europene.
De marți, 1 februarie, se aplică noile reglementări cu privire la valabilitatea certificatului digital anti-Covid. Principala schimbare vizează perioada standard de valabilitate, de 270 de zile, pentru certificatele digitale ale UE de vaccinare împotriva COVID-19. Anunțul a fost făcut de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
În conformitate cu noile norme, prevăzute în actul delegat al Comisiei din 21 decembrie 2021, statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare pentru o perioadă de 270 de zile (9 luni). Acestea se calculează de la data finalizării seriei de vaccinare primară, conform comunicatului. În cazul vaccinurilor cu doză unică, cele 270 de zile se scurg de la aplicarea acestei doze.
Conform reglementărilor referitoare la noul certificat digital, în cazul vaccinurilor cu două doze, cele 270 de zile sunt calculate de la administrarea celei de a doua doze. În cazul persoanelor care au trecut prin boală și s-au vindecat, Perioada standard de acceptare nu se aplică certificatelor pentru dozele de rapel.
„Începând de mâine (marți, 1 februarie – n. red.) va exista o normă la nivelul UE cu privire la durata de acceptare a certificatelor de vaccinare pentru seriile de vaccinare primară atunci când sunt utilizate în contextul călătoriilor transfrontaliere. Acest lucru reflectă scăderea puterii de protecţie a vaccinului şi subliniază importanţa administrării unui rapel. Cu sprijinul experţilor din cadrul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor şi al Agenţiei Europene pentru Medicamente, Comisia va monitoriza îndeaproape dacă sunt necesare adaptări viitoare ale acestei norme”, a anunțat comisarul pentru justiţie, Didier Reynders.
Cum vor fi înregistrate dozele de rapel
Aceste norme se aplică în cazul certificatelor de vaccinare utilizate în scopul călătoriilor internaționale, pe teritoriul UE. Statele membre pot aplica norme diferite atunci când utilizează certificatul digital în context intern. Începând de la 1 februarie, vor fi puse în aplicare şi noi norme cu privire la introducerea în certificate celei de-a treia doză, de rapel.
Rapelurile vor fi înregistrate cu 3/3 pentru o doză de rapel în urma unei serii de vaccinare primară cu 2 doze. În cazul vaccinurilor cu o singură doză se va înregistra 2/1 după aplicarea rapelului în cazul aplicării vaccinului cu doză unică sau pentru o doză dintr-un vaccin cu 2 doze administrat unei persoane vindecate.
Certificatele care au fost eliberate în mod diferit înainte de această clarificare trebuie corectate şi eliberate din nou, pentru a se asigura o distincţie între dozele de rapel şi situaţia vaccinării complete.