MAI monitorizează alegerile prin Centrul Operațional de Comandă

MAI monitorizează alegerile prin Centrul Operațional de Comandă

Alegerile prezidenţiale vor fi atent monitorizate printr-un nucel aflat la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Centrul Operațional de Comandă care va coordona și monitoriza misiunile efectivelor mobilizate la nivel național cu prilejul alegerilor prezidențiale, a fost activat, astăzi. Potrivit purtătorul de cuvânt al instituției, Monica Dajbog, comandamente operaționale similare au fost activate în fiecare județ pentru a asigura intervenția rapidă la toate sesizările privind posibile incidente electorale sau alte situații de încălcare a legii.

Dajbog a mai spus că structurile MAI sunt mobilizate pentru a gestiona corespunzător orice situație care ar putea apărea până la finalul procesului electoral și vor acționa cu maximă responsabilitate. "Așa cum datorită bunei organizări și a implicării forțelor de ordine campania electorală a decurs fără incidente care să fi tulburat grav ordinea publică, ne dorim ca și astăzi, prin măsurile dispuse la nivelul ministerului, procesul de votare să se desfășoare în deplină legalitate", a spus Dajbog.

Oficialul MAI a precizat că pe parcursul zilei de duminică va susține periodic declarații de presă cu privire la misiunile desfășurate de structurile ministerului în contextul procesului electoral.