Săptămâna trecută, două întâmplări m-au aruncat în neagra dilemă. Statul paralel, acel „sistem” despre care se vorbea pe şoptite şi cu spaimă şi care avea puterea absolută, controla tot în ţara asta şi distrugea pe cine-i pica pata, mai există la scară mare, sau şi-a mai restrâns activitatea? Că nu cred că pot motiva şi ei, aşa cum fac cei la de MAI, că au lipsă de personal şi trebuie să angajeze câte un ţârcovnic sau o plasatoare de la spa din sursă externă. Eu credeam că la statul paralel, care este atotputernic, e coadă uriaşă la uşă la angajare.

        Iată cele două întâmplări, cu tâlcuri diametral opuse. Prima s-a petrecut la Dubai. Adunare simandicoasă, de milionari, care de care mai important. Oameni care cred că vor decide soarta ţării, că tot este un an plin de alegeri. Mai să crezi că la fiecare masă se făceau jocuri, se încheiau alianţe subterane, se stabileau câştigători şi pierzători ai alegerilor. Şmenuri, coteţării, golănii.

La una dintre mese trona generalul Coldea, omul care a împărăţit atâţia ani România, alături de Koveşi. Lângă el, o doamnă blondă, cunoscută în mediile de bogaţi pe spinarea statului drept „doamna cocaină”. Şefa „Reţelei M”. O Mata Hari dâmboviţeană, atât de pregătită în ale conspiraţiilor încât a fost prinsă vânzând două grame de cocaină în faţa unui hotel din Bucureşti, pentru care a primit plata prin revolut. Doamna cocaină mai organiza şi petreceri cu multe prafuri şi băutură, asortate cu dame de companie, la care participau fix oamenii politici şi milionarii din banii statului, care acum făceau şmenuri la Dubai. Ce voia să arate Coldea prin prezenţa alături de ea? Că tot el deţine controlul, în ciunda faptului că nu mai este activ în SRI. Că are lângă el deţinătoarea materialului de şantaj, pentru că, evident, petrecerile cu nasul plin de cocaină, capul plin de băutură şi femeile de consumaţie de gât erau filmate minut cu minut.

Pisica de la Dubai a lui Coldea

Părea o operaţiune sub acoperire a statului paralel, care arăta pisica, ţinută în lesă de Coldea, celor care aveau gânduri de independenţă sau iniţiative pe cont propriu. Şi a venit momentul critic. Sergiu Diacomatu, un băiat crescut la mine la bloc, la Brăila, care nu făcea în niciun caz parte din lumea bună a jefuitorilor statului, cu un dosar la activ în care până la urmă a fost achitat, i-a turnat puternicului stat de drept un pahar de băutură drept în moalele capului. După care a mai şi dat o declaraţie belicoasă, în care l-a făcut pe Coldea boschetar şi repetent.

        Judecând după această întâmplare, statul paralel, „sistemul” acela nevăzut care deţine puterea absolută, se înmoaie de la conţinutul unui pahar cu şpriţ turnat în cap, la o cârciumă, fie ea şi din Dubai. Pentru că Coldea, care în alte vremuri ar fi ordonat ca Diacomatu să fie arestat pe loc de la masă, şi-a şters freza şi a tăcut. Nu, nu tăcearea aceea ameninţătoare. A tăcut, pentru că şi-o furase de faţă cu toată lumea care până nu demult tremura doar la auzul numelui lui.

Bătaia de joc de la procesul lui Vlad Pascu

        Cea de-a doua întâmplare care m-a afundat în dilemă s-a petrecut joi, tot pe malul mării, dar nu în Dubai, ci aici, la noi, la Marea Neagră. Mai precis, la Mangalia. A început judecarea criminalului Vlad Pascu, cel care, drogat la volan, a ucis doi tineri studenţi în localitatea 2 Mai şi a mai rănit alţi câţiva. La vremea respectivă, această tragedie a stârnit o emoţie vie în rândul opiniei publice. Amintesc acest amănunt pentru că există foarte multe condamnări sau încarcerări, care au drept motivaţie oripilarea opiniei publice.

        Procesul a fost o bătaie de joc. Un sacrilegiu adus memoriei victimelor. În timpul procesului, s-au stabilit şi câteva recorduri mondiale în istoria justuiţiei, unele chiar de către doamna judecător Ioana Ancuţa Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia, care a făcut praf cauza. Un şir de nemernicii ne fac să credem că nu numai judecătoarea este vinovată de ceea ce s-a întâmplat la Mangalia, joi.

De la început a existat un semn de întrebare. Un asemenea caz, care a stârnit vie emoţie în rândul opiniei publice, că tot vorbeam de via emoţie, un caz în care de la început s-a dovedit că la Constanţa nu există mijloace pentru a fi investigat ca lumea (amintim numai lipsa drugtestului la mometul producerii accidentului) este repartizat la o judecătorie mai mică decât o judecătorie de cartier din Bucureşti. Apoi, citarea lui Vlad Pascu. Drogatul criminal se află în arest. Deci, oricând la dispoziţia anchetatorilor. Ei bine, al naibii computer aleator, a programat audierea lui Pascu şi la Constanţa, şi la Mangalia în acelaşi timp. Astfel că Pascu nu a putut fi în sala de judecată de la Mangalia. A fost audiat video, cu avocatul lângă el, stabilindu-se astfel prima premieră mondială, pentru că în astfel de cazuri, numai inculpatul se poate afla pe video, avocatul trebuie să fie în sala de judecată. Dar ăsta este un amănunt.

Cu girofarul, de la Constanţa la Mangalia se fac mai puţin de 20 de minute. Aşa că procesul de la Mangalia putea fi amânat o jumătate de oră. Sunt mii de exemple, prin toate instanţele ţării, în care se decalează ora de începere a procesului, din diferite motive. Şi faptul că fix inculpatul nu era în sală, dar putea ajunge foarte repede, este un motiv foarte bun. În realitate, este evident că s-a evitat ca drogatul să nu dea ochii cu părinţii victimelor. Cine ştie ce regrete îl puteau apuca şi cine ştie ce mai declara, de strica tot scenariul.

Să revenim la judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care a intrat în sală mestecând gumă, desigur, din repect pentru părinţii copiilor ucişi. Doamna judecător este şi fericita cumpărătoare a două apartamente în Mangalia, imediat după ce şi-a cerut mutarea de la Ineu.

După guma de mestecat, judecătoarea a stabilit al doilea record mondial în justiţie. Făcând apelul, a întrebat dacă Olariu Sebastian Andrei e prezent în sală?. Sebi este una dintre victimele care au decedat. Aflând asta de la familia îndoliată, judecătoarea a întrebat cu uimire: „Una dintre victime a decedat?” Atunci a aflat, cu şi mai mare uimire, că sunt nu una, ci două victime decedate, în cauza pe care o judeca. Dovadă că citise dosarul din scoarţă în scoarţă. Habar nu avea nici că două victime decedaseră. Iar la sfârşit, ca să fie masa bogată, a întrebat cine sunt cei din sală care stau în picioare şi i-a invitat să ia loc, deşi sala era arhiplină şi nu mai erau locuri pe scaune. Poate că vedea eu scaune libere. Avocaţii familiilor lovite de nenorocirea provocată de drogatul criminal au declarat că doamna judecător se afla „într-o stare specială”. Înţelegeţi dumneavoastră ce vreţi din această caracterizare.

Ce se întâmplă cu statul paralel, scârție sau e încă tare?

        Acum, noi, oamenii de rând, ce să mai credem din aceste întâmplări? Pe de-o parte, statul paralel ia un pahar în cap şi tace mâlc. Pe de alta, aranajează procesul unui toxicoman criminal. Căci este evident un proces, aşa cum de altfel se temeau şi părinţii victimelor, aranjat.

        Să încerc o explicaţie. Unu, Coldea este ieşit din cărţi şi a mai încercat o dată să o facă pe păpuşarul milionarilor şi aranjorul îmbogăţirilor şi a împărţirii funcţiilor în stat. Doi. Părinţii lui Pascu sunt milionari, deşi nu prea a auzit nimeni de ei. Milionari din afaceri imobiliare. Afaceri care sunt de fapt, cred eu, spălarea banilor proveniţi din droguri ai unora mai puternici, aflaţi deasupra lor. Accidentul de la 2 Mai riscă să spargă o bubă din care poate ieşi foarte mult puroi. Aşa că statul paralel s-a mobilizat pe partea de droguri, în condiţiile în care Coldea atotputernicul ia un pahar în cap fără să zică nimic.

        Dumneavoastră ce credeţi? Statul paralel scârţâie când i se varsă un pahar în cap, sau este încă tare şi acţionează pe câmpul tactic numit justiţie, când este vorba să se spargă o bubă foarte dureroasă, care nenoroceşte anual sute de mii de tineri. Mai există un stat paralel care controlează tot, sau au început să îi tremure gladiolele în anul alegerilor şi se concentrează pe ce este mai grav şi se mai poate salva. Să nu uităm că locul unde s-a acţionat este, totuşi, Mangalia. Se va mai repeta mârşăvia de la Mangalia şi în instanţele superioare, cu judecători care nu întreabă dacă victimele decedate sunt în sală?

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.