Confruntate cu o criză fără precedent în sănătate, multe state din întreaga lume încep, încet-încet, să piardă controlul asupra societății.
Sărăcia în rândul populației crește, banii își pierd valoarea, iar lipsa alimentelor și a medicamentelor se face simțită. E o oportunitate pe care crima organizată vrea să o exploateze. Iată ce a declarat procurorul anti-mafia Federico Cafiero De Raho în interviul acordat jurnaliștilor de la Rai 3.
"Astăzi, cu siguranță, ne-am specializat în combaterea mafiilor și în partajarea bazelor de date. Însă, într-un moment ca cel actual, de o mare delicatețe, mafiile își propun să se infiltreze în economie și să strângă legăturile cu instituțiile publice și cu politica", a declarat procurorul anti-mafie Federico Cafiero De Raho, intervievat în emisiunea "Mezz'ora " de la Rai 3, focalizându-se pe riscul de poluare a sistemului de producție de către criminalitatea organizată.
"Actuala neliniște socială, dificultățile economice oferă mafiilor un plan dublu de acțiune, al consensului social pe teritoriile în care sunt înrădăcinate și pe plan economic", a adăugat procurorul. În plan economic, obiectivul lor este "cucerirea unor sectoare vaste, în care se implică ori de câte ori există o situație de urgență". "Marele pericol este puterea lor economică", spune procurorul.
"Noi estimăm că 'ndrangheta încasează 30 de miliarde de euro pe an numai din stupefiante", exemplifică Cafiero de Raho. Dar mafiile "acolo unde au oportunitatea, își investesc bogățiile. În momente de dificultate intră ei, nu statul cu sprijinul său".
"Statul trebuie să apere economia legală și să pună în acțiune mecanismele de control necesare, care nu sunt reduse la birocratizarea sistemului", este invitația procurorului anti-mafie. "Statul trebuie să fie aproape de mediul de afaceri și să împiedice intrarea mafiilor", reiterează procurorul, iar pentru a face acest lucru, "trebuie să dea bani rapid și să verifice că ceea ce dă este folosit de companii". Sistemul sanitar și construcțiile, reamintește Cafiero De Raho, sunt sectoare "cu cheltuieli publice mari și evident, mafia tinde spre aceste două sectoare". Cu o criză de lichidități, "există riscul asaltului mafiilor asupra economiei publice".
"Într-o interceptare a discuției dintre doi mafioți i-am auzit spunând că, astăzi, pentru a fi mafiot, trebuie să fii mai presus de orice un mare antreprenor și că trebuie să știi cum să folosești degetul arătător pentru a utiliza computerul." "Este marele pericol pentru care lansăm de mult timp o alarmă asupra puterii economice a mafiilor”, susține procurorul italian.