Mafia fructelor și legumelor „bio” cu acte false. Lanțuri întregi de magazine vând astfel de produse

Mafia fructelor și legumelor „bio” cu acte false. Lanțuri întregi de magazine vând astfel de produseLegume și fructe bio. Sursa foto: Pixabay

Mafia fructelor și legumelor etichetate „bio”, care înșela consumatorii doritori de produse „eco” din toată Europa, a fost destructurată de polițiști. Schema urmărea să profite de pe urma clienților dispuși să plătească mai mult pentru alimente ecologice.

Mafia fructelor și legumelor „bio”, extinsă în Europa

Polițiștii din Spania au destructurat mafia care falsifica acte pentru produse „bio”, dar, de fapt erau produse obișnuite. Polițiștii au confiscat mii de tone de fructe și legume care urmau să ajungă în magazinele din toată Europa.

Anchetatorii estimează că grupul mafiot, care își desfășoară activitatea în Motril, Granada, a vândut peste două milioane de kilograme de produse care nu erau ecologice drept organice în numai șase luni. 

Profiturile din această fraudă foarte profitabilă au fost împărțite între membrii rețelei, inclusiv proprietarul companiei și mai mulți complici.

Legume, Picături De Apă, ProaspătMafia fructelor și legumelor „bio”, extinsă în Europa. Sursa foto: Pixabay

Piețe importante din Europa, împânzite cu legume și fructe false „bio”

Operațiunea Gărzii Civile, denumită „Obstteller”, a dezvăluit că mafia vindea produse convenționale, adesea provenite din terenuri neînregistrate, pe piețele importante din Europa.

Pentru a putea vinde produsele false, rețeaua a fost ajutată de laboratoare corupte care ofereau rezultate false la teste și documente falsificate pentru a le putea vinde la prețuri mari.

Patru persoane au fost arestate și alte 16 sunt anchetate sub acuzații de fraudă agravată, falsificare de documente, evaziune fiscală și implicare în crimă organizată.

Fructe, Proaspăt, Castron, Asortat Sursa foto: Pixabay

Mafia fructelor și legumelor, destructurată după un control de rutină

Operațiunea a ieșit la iveală în timpul unei inspecții de rutină efectuate de agenții SEPRONA, care a stârnit suspiciuni cu privire la o potențială fraudă alimentară care implică produse ecologice etichetate fals.

Mai multe companii private care au emis certificate false pentru aceste fructe și legume sunt, de asemenea, în vizorul anchetei demarate în Spania.

Operațiunea face parte dintr-o inițiativă mai amplă a „Opson XI”, cu un efort condus de Guardia Civil, menit să combată producția de alimente contrafăcute și infracțiunile economice conexe, scrie theolivepress.es.