Protezele pentru bolnavii de artroză, tijele pentru fracturi şi alte dispozitive "gratuite" sunt rarităţi în spitale. Odată cumpărate din propriul buzunar, pacienţii nu mai văd un ban.

Chiar dacă plăteşti din greu la asigurări, în cazul în care îţi rupi o mână sau un picior, tot trebuie să plăteşti consistent din buzunar. Şi nu doar şpăgile, ci şi proteze sau tije pentru care primeşti chitanţe.

Artroza, cea mai frecventă boală de articulaţii (afectează 70% din adulţi), beneficiază de un program naţional, finanţat din Fondul de Asigurări de Sănătate, prin care se dau gratuit proteze. Doar că gratuitatea se acordă "în limita stocului", în speţă, a fondurilor: pacienţii se trec pe liste de aşteptare, iar cei cu stare aleg să şi le cumpere.

La fel se întâmplă şi în cazul în care vă fracturaţi o mână, un picior: secţiile de ortopedie au pe stoc minimul de tije, de cea mai proastă calitate, cât să nu lase bolnavul să moară, dar nici bine să-i fie.

În cazul bolilor de inimă, situaţia e la indigo. Dacă se lasă la mâna statului şi aşteaptă pe listă un stent (dispozitiv care lărgeşte vasul de sânge îngustat), bolnavul riscă să ajungă la operaţie, ori să facă infarct.

Cum se face "împărţeala"

"Tatăl meu s-a operat la şold pentru schimbarea protezei la un spital din Bucureşti. I-a fost pusă o proteză cu rol antibiotic, iar după două luni, i-a fost pusă proteza finală. Prima a costat 1.000 de euro, cealaltă- 5.000 de euro. Am încercat să recuperăm banii de la asigurări, dar ne-au zis să-i cerem la spital", spune Adrian, 35 de ani, din Bucureşti.

Pentru că cererea depăşeşte cu mult fondurile, se fac "liste de aşteptare". Mulţi pacienţi, strânşi cu uşa de durere, scot în jur de 1.200-2.000 de euro din buzunar pentru a şi le procura.

"Fiecare medic face liste. Când vin banii, ne trezim că ajung doar pentru 20 de proteze, iar noi avem, să zicem, 40 de pacienţi. Pentru că nu e vorba de urgenţe, stabilim priorităţile după mai multe criterii: fie în ordine alfabetică, fie pentru primii înscrişi, pe principiul «primul sosit, primul servit», fie le împărţim între noi, medicii, iar, de acolo, la pacienţii fiecăruia", explică dr. Corneliu Dan Popescu, medic ortoped la Spitalul Bagdasar- Arseni din Bucureşti.

Cei care nu prind din prima sunt sfătuiţi să-şi cumpere singuri ce au nevoie. "Eu îi indic mai multe firme din care alege. Aici e şi greşeala medicului, recunosc, pentru că pacientul merge la Casă cu hârtiile să-şi recupereze banii şi, fiind refuzat, te dă în judecată. De aceea, îl pun să semneze că şi-o cumpără în cunoştinţă de cauză etc.", precizează medicul Popescu.

"Credeţi-mă, n-aţi vrea să vă operez cu ce avem aici"

Pacienţii care vin cu fracturi trec prin alte furci caudine. "În decembrie 2009, mama mea a căzut pe gheaţă. I-a fost pusă o tijă la şold, care a costat 1.200 de lei, pe care i-am plătit-o noi, deoarece ni s-a spus că spitalul nu are fonduri", spune Dorinica, 45 de ani, din Bucureşti.

O altă pacientă, Florica, 83 de ani, s-a împiedicat în casă, în urmă cu câteva luni, şi s-a ales cu o fractură la umăr. A fost dusă la Spitalul Pantelimon din Bucureşti, unde a fost operată. "Mi-au cerut să plătesc tija pe care i-au pus-o la mână fiindcă spitalul nu are. M-a costat 1.200 de lei. Am auzit că banii ar putea fi recuperaţi, am fost la conducerea spitalului să întreb cum îi pot primi. Mi s-a spus că nu se poate", povesteşte fiica femeii.

În secţiile de ortopedie este, într-adevăr, penurie de tije, indispensabile în repararea oaselor. "Orice spital de urgenţă are un set de bază de tije, şuruburi, broşe pentru fixarea fracturilor. De cea mai proastă calitate. Credeţi-mă, n-aţi vrea să vă operez cu aşa ceva. Dacă e fractură deschisă, intervin şi îl salvez cu ce am, dacă mai poate aştepta, îl sfătuiesc pe pacient să-şi cumpere tije mai bune. Şi, uite aşa, intru în conflict cu directorul, pentru că pacientul se duce la Casă să-şi ia banii înapoi. De acolo îl trimite la spital. Şi ne dă în judecată. Dacă mai are şi un avocat bun, care spune că, sub influenţa durerii, nu a gândit limpede, ne-am ars", explică un medic ortoped, care doreşte să-şi păstreze anonimatul.

De ce nu cer spitalele mai multe fonduri

Într-adevăr, când pacienţii încearcă să-şi recupereze banii, reprezentanţii caselor de asigurări îi trimit la medicii care nu au solicitat fonduri. Până se plictiseşte pacientul. Unii din ei "îndrăznesc" să-i dea în judecată.

"De teama represiunilor sau din alte motive personale, în loc să ceară mai multe fonduri, medicii îşi sfătuiesc pacienţii să-şi cumpere dispozitivele. Dacă managerul cere mai mult, zboară. Şi atunci, îi direcţionează spre firmele cu care sunt în cârdăşie. Pacienţii merg cu biletul de externare şi cu factura de la firma respectivă la CNAS. Casa îi descurajează. Iar eu îi dau în judecată pe amândoi: pe cei de la Casă, pentru că n-au făcut controale, iar spitalul, pentru că nu cere fonduri", spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor. "Fiecare medic face liste. Când vin banii, ne trezim că ajung doar pentru 20 de proteze, iar noi avem, să zicem, 40 de pacienţi." CORNELIU DAN POPESCU, medic ortoped

COSTURI INFORMALE

O proteză, între 2.000 şi 8.000 de lei

Cele mai cerute proteze sunt cele de şold (între 2.000 şi 5.000 de lei) şi cele de genunchi (5.000-8.000 de lei). Anul trecut, 5.600 de oameni au beneficiat de proteze prin programul naţional, iar, anul acesta, 2.500.

Chirurgul ortoped Marius Scarlat, care profesează în Franţa de 20 de ani, spune că ar fi necesare 30.000 pe an. "Deci, 24.000 de operaţii nu se fac, iar oamenii suferă: nu mai merg, au piciorul mai scurt. În Franţa, se pun peste 140.000 de proteze pe an", spune medicul.

Majoritatea clinicilor de ortopedie din spitalele mari sunt incluse în programul de endoprotezare. Opţiunea pentru o proteză mai mult sau mai puţin performantă aparţine spitalului, în funcţie de fonduri, dar şi de vârsta pacientului. Un tânăr, faţă de un vârstnic, are nevoie de o proteză mai performantă, care să aibă durabilitate.

DEFICIT MAJOR

"200 de milioane, două stenturi"

Şi cardiacii ar trebui să beneficieze de tratament, internări, medicamente şi dispozitive gratuite. În realitate, presaţi de timp, pacienţii se împrumută, se dau peste cap şi-şi cumpără singuri cele trebuincioase.

"Mi-a zis că, în trei zile, trebuie să fac rost de stenturi, altfel fac infarct. Institutul C.C.Iliescu n-avea bani, aşa că am împrumutat de la fata mea, care e avocat, şi mi-am luat două stenturi. 200 de milioane lei vechi în total. Sunt un caz fericit, aş spune, pentru că mai cunosc pe cineva care n-a avut bani şi, într-o lună, a murit", spune Marian, 72 de ani, dintr-o comună de lângă Craiova.

Pe cardiologie sunt cele mai multe cereri de returnare a banilor (1.600), mai ales pentru stenturi, spun reprezentanţii pacienţilor.