Părăsește scena definitiv. Un celebru actor și-a anunțat retragerea

Sursa foto: Arhiva EVZ

Și-a anunțat retragerea oficială din lumea teatrului, iar decizia sa vine din dorința de a se dedica persoanelor și lucrurilor cărora le-a simțit lipsa într-o lungă carieră pe scenă.

Mihai Mălaimare a dezvăluit că vine dintr-o familie cu o longevitate remarcabilă, având părinți care au depășit vârsta de 90 de ani. El și-a exprimat speranța că va mai avea „aproximativ 20 de ani” pentru a-și trăi viața în afara scenei, alături de persoanele dragi.

Mihai Mălaimare se retrage din teatru

Dar să știți că și teatrului, publicului îi va fi dor de dumneavoastră”, a spus Adrian Artene, gazda podcastului ALTCEVA. „Să le fie, că merit”, a răspuns maestrul.

„Dacă se respectă, și am luat cum trebuie genele (n.r. familiei), mai am vreo 20 de ani și-a venit vremea să trăiesc și pentru mine. Mi-e dor de de copiii mei pe care nu i-am văzut crescând, pentru că eu făceam în fiecare weekend naveta la Botoșani să alerg pe câmpii p-acolo să le fac festivaluri.

Mi-e dor de nepoatele mele pe care nu le-am văzut patru ani, mi-e dor de asta mică pe care mi-a făcut-o Ștefan, care are șase luni și pe care o văd încă nepermis, nepermis de rar. Mi-e dor de roșiile mele, cu care aș vrea să am mai mult timp de vorbă.

Mă doare sufletul că văd că peste grădina mea de zarzavat s-au ridicat buruienile și nu pot să-mi-alung din cap imaginea grădinii mele năpădită de buruieni, care se suprapune peste imaginea țării mele năpădite (n.r. de buruieni). Mie mi-e dor să mă plimb. M-am plimbat cu soția mea de curând, la Noaptea Muzeelor. Și mergând cu ceaiul ăla pe mână, în sfârșit ne uităm și noi pe sus, vedeam ce minune de oraș e Bucureștiul ăsta, cât de tulburător, de mizerabil este”, a spus îndrăgitul actor.

În continuare, Mihai Mălaimare a mărturisit că îi este să facă fotografii, să cânte la vioară și să conducă.

Sursa: Wikipedia

Actorul și-a dedicat întreaga viață teatrului

Actorul s-a născut pe 27 august 1950 în Botoșani și a parcurs studiile primare și liceale acolo. În 1969, a fost acceptat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale din București, în secția de actorie, pe care l-a absolvit în 1973, fiind șeful promoției sale.

După absolvire, a ales să lucreze la Teatrul Național București, unde a interpretat numeroase roluri între anii 1973 și 1990. Printre piesele în care a jucat se numără „Richard al III-lea” și „A XII-a noapte” de William Shakespeare, „Cyrano de Bergerac” de Edmond Rostand și „Fata din Andros” de Terențiu.

 La Teatrul Național București, Mihai Mălaimare a semnat și regia spectacolului „Mantaua” de Nikolai Gogol, precum și scenariul și regia pentru spectacolele „Clovnii” și „Actorul”, potrivit Gândul.