Emmanuel Macron, într-o VIZITĂ-SURPRIZĂ în Arabia Saudită, în contextul crizei din Orientul Mijlociu
- Simona Stupar
- 10 noiembrie 2017, 13:40
Călătoria vine la câteva zile după ce premierul libanez Saad Hariri a demisionat din funcție, în timp ce se afla la Riad, spunând că se teme pentru viața lui. Arabia Saudită și Iranul sunt inamici și se acuză reciproc de alimentarea instabilității în Liban și în regiune.
Macron și oficialii saudiși au discutat despre criza din Yemen, în timp ce Riadul poartă un război contra rebelilor houtini.
Legăturile istorice dintre Franța și Liban datează din timpul în care țara africană era o coloniei a Franței, înainte de a-și câștiga independența în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie BBC.
Președintele francez a fost în Emiratele Arabe Unite, joi, pentru a ianugura Luvrul din Abu Dhabi, o replică a faimosului muzeu din Paris.
Înaintea vizitei de două ore în Riad, Macron a declarat că toți oficialii libanezi ar trebui „să trăiască liberi, ceea ce înseamnă a avea o poziție foarte fermă în privința oricui ar amenința un lider”. Nu au fost făcute publice până acum detalii legate de un complot împotriva lui Hariri.
În privința lui, există mai multe zvonuri, inclusiv acela că ar fi fost arestat în Riad. Joi, Macron declara că a avut o întâlnire informală cu Hariri, fără a da detalii, iar ministrul francez de Externe a spus că Franța crede că Hariri a putut să se miște liber.
Într-o înregistrare TV de sâmbătă, fostul premier libanez spunea că demisionează pentru că viața îi este pusă în pericol. El ataca hezbollah, organizație extrem de puternică politic și militar în Liban și Iran.
Există temeri că Libanul ar putea fi implicat într-o confruntare regională mai largă între Arabia Saudită, majoritar sunită, și Iranul, dominat de șiiți.
Macron este un susținător fervent al acordului nuclear cu Iranul, în 2015, pe care atât saudiții, cât și administrația lui Donald Trump îl critică dur.
Înainte de a merge în Arabia Saudită, Macron a declarat că „a auzit opinii foarte dure” despre Iran din partea saudiților, care nu sunt aceleași cu părerea sa. „Este important să vorbim cu toată lumea”, a adăugat el. Dar un comunicat oficial al biroului președintelui francez, la finalul vizitei, nu a precizat că Iranul ar fi fost unul dintre subiectele discutate, după cum a scris ziarul Le Monde.
Tensiunile dintre Arabia Saudită, Iran și Liban au crescut, după ce Hariri și-a anunțat demisia.
Joi, Arabia Saudită și aliații săi din Golf le-au cerut cetățenilor lor din Liban să părăsească această țară imediat. Avertismentul vine după ce Riadul a acuzat Iranul de „agresiune directă militară”, spunând că a furnizat o rachetă trasă de Hezbollah spre Riad, din Yemen, sâmbătă. Iranul a negat acuzațiile saudiților, pe care le-au calificat drept „false și periculoase”.