Invitatii EVZ
DIVORȚ în stil italian ÎNTRE MACRON ȘI FRANȚA! „VESTELE GALBENE” se transformă într-o mișcare de genul 5 STELE"?
Măștile cad în Franța sub presiunea sutelor de mii de oameni care au invadat străzile pentru a protesta față de creșterea prețului carburanților. Din imaginea construită cu atâta grijă a lui Emmanuel Macron nu a mai rămas nimic. Președintele francez nu e Albă ca Zăpadaa politicii franceze. Nu e outsider-ul fără pată venit de nicăieri, ci vrăjitoarea cea rea, omul sistemului, al vechilor partide, pe care francezii le detestă, și, mai ales, al marii finanțe.
Când au respins în alegeri candidații partidelor tradiționale, francezii au crezut că Macron e politicianul progresului, al marilor inițiative, al schimbării în favoarea celor care de decenii sunt marginalizați de clasa politică. Nimic mai fals, singurele măsuri ferme luate de ultraliberalul șef de stat francez îi avantajează pe cei foarte bogați (un cadou fiscal de 5 miliarde de euro pentru cei mai bogați 5000 de francezi) și, parțial, pe imigranți. Pentru primii, Macron are multă recunoștință. Până la urmă, presa aflată în mâna marilor magnați și liderii de opinie plătiți regește de marea finanță l-au făcut președinte. Pe imigranții și musulmanii din Franța, Macron îi consideră indispensabili. Voturile lor sunt baza, dacă vrea să obțină un al doilea mandat. Cineva trebuie să plătească însă facturile atât pentru recunoștința, cât și pentru planurile de mărire ale lui Macron în țară și în Uniunea Europeană. Iar președintele n-are ce face, pune întreaga povară pe aceeași umeri ai „galilor refractari la schimbare”, cum îi numește el pe cei care se încăpățânează să rămână francezi. Dar „galilor refractari la schimbare” pare să le fi ajuns cuțitul la os. Revolta „vestelor galbene” nu e numai împotriva majorării prețului carburanților, care evident însă va declanșa scumpiri în lanț. Scriitorul Renaud Camus crede că francezii s-au ridicat mai ales împotriva “lipsei de respect” cu care îi tratează guvernanții, împotriva faptului că sunt tratați „ca niște obiecte, ca niște simple produse” de către partidul Davos (cum a botezat Camus establishmentul francez și european- făcând aluzie influenții oameni politici și deafaceri din Forumul Economic Mondial, care se reunesc în celebra stațiune elvețiană).
Camus crede că oamenii obișnuiți s-au săturat de "schimbarea oamenilor și a civilizației pentru binele industriei omului, de sistemul economic care produce materia umană nediferențiată, Nutella umană, care poate fi răspândită după bunul plac". Camus e sigur că nu se înșală, iar ca dovadă aduce faptul că „practic toți cei care protestează sunt indigeni, cei colonizați, înlocuiți, cuceriți, poporul natural al Franței”. Scriitorul susține că, fără măcar să-și dea seama, acești oameni s-au ridicat să înfrunte globalismul și pe cei care vor să-i înlocuiască în propria lor țară cu coloniști aduși din lumea a treia. Camus pare să creadă că mișcarea „vestele galbene” ar trebui să-și asume lupta politică, războiul de independență pe care francezii trebuie să-l poarte dacă vor să reziste înlocuirii. Faimosul scriitor nu-și face nicio iluzie că politicienii care au salutat protestele sunt capabili să salveze națiunea. În ce-l privește pe Jean Luc Melenchone, șeful France Insoumise, Camus crede că acesta e, de fapt, adversarul manifestanților. „El pledează cu pasiune în favoarea unei migrații masive și a islamizării, de aceea este un aliat al puterii care orchestrează marea înlocuire (a francezilor cu imigranți) și al Davoscrației. Lucrează pentru ei (globaliști), așa cum fac și huliganii din milițiile de stânga, cum este de pildă Black Bloc”. Dar Camus nu o iartă nici pe lidera Rassemblement National. „Marine Le Pen, pe de altă parte, trăiește cu dezastruoasa iluzie că există un singur popor în Franța- francezii, fără să realizeze că acest cuvânt nu mai înseamnă nimic în zilele noastre.” Camus nu este singurul lider de opinie naționalist care crede că „vestele galbene” se vor transforma într-o mișcare politică. Site-ul de dreapta Boulevard Voltaire crede că manifestanții vor da naștere unei mișcări naționaliste de stânga. E mai mult o speranță decât un proces, Dar în Franța e nevoie de multă speranță ca un om, fie el și ziarist, să poată înfrunta realitatea fără să dispere. ?Poate că ne îndreptăm spre formarea unui Mișcări de genul 5 stele. O mișcare favorabilă democrației directe (prin introducerea referendumurilor cuinițiativă populară). O mișcare interesată de o redistribuție la o scară mai largă a bogăției și care are o poziție eurosceptică (pentru că e formată din categoriile sociale cele mai puțin favorabile Uniunii Europene), o mișcare atașată de valorile națiunii franceze (doar națiunea este singura bogăție a celor săraci, vândută mereu de bogați și salvată de cei care nu au nimic) și de rădăcinile locale, regionale.”
Recomandările noastre
