Macron atacă pandemia. Detaliile operațiunii Résilience

În confruntarea cu epidemia de Covid-19, Emmanuel Macron a anunțat un angajament mai puternic al armatei și trimiterea a două port-elicoptere spre teritoriile de peste mări.

După ce a repetat de șase ori „Suntem în război” în discursul lui din 16 martie, Emmanuel Macron continuă să exploreze câmpul lexical militar.

În alocuțiunea sa de miercuri, 25 martie, de la Mulhouse, din fața corturilor spitalului de campanie abia deschis, președintele Republicii a salutat angajamentul fără ezitare în lupta cu coronavirusul al primei linii (personalul medical) și al celei de-a doua linii (transporturi, alimentație etc), apoi a anunțat lansarea unei noi operațiuni a armatei pe teritoriul național: operațiunea „Résilience” /„Reziliența”/.

Diferită de operațiunea antiteroristă Sentinelle, „această operațiune Résilience va fi în întregime consacrată ajutorului și sprijinului pentru populație, ca și sprijinirii serviciilor publice, pentru a face față epidemiei de Covid-19 în metropolă și în teritoriile de peste mari, în special în domeniile sanitar, logistic și de protecție”, a explicat președintele Republicii.

„Reziliența este capacitatea de a face față șocurilor și de a le depăși”“, a precizat, la rândul ei, ministrul armatei, Florence Parly, intervievată joi dimineață pe RTL.

Cu „Résilience”, executivul adaugă un cadru administrativ, legal și bugetar misiunilor executate de armată de câteva zile. În plus față de spitalul de campanie construit de serviciile de sănătate ale armatei la Mulhouse, de trei ori deja, avioane A330 Phénix ale armatei aerului echipate cu kituri sanitare Morphée au asigurat transferul pacienților intubați și ventilați de la Mulhouse la Toulon, Bordeaux și în Bretania.

În același timp, port-elicopteruil amfibie Tonnerre a evacuat alți pacienți din Ajaccio spre continent. Au fost executate și alte misiuni, mai puțin vizibile: în week-endul trecut la Toulouse, de exemplu, militarii au asigurat transportul de material medical.

Este vorba să se „integreze toate aceste misiuni într-o operațiune inter-arme”, a confirmat Florence Parly, care explică faptul că armata va putea susține brigăzile de pompieri din Paris și pompierii marini de la Marsilia (și unii și alții militari) ca și „toți pompierii care acționează în teritoriu” sau să asigure o „prezență descurajatoare” în locațiile de stocare a măștilor și aparatelor de respirat.

„Să protejeze aceste locații de furturi este absolut esențial”, a subliniat ministrul. Câteva sute de militari sunt mobilizați deja și “le vom spori puterea pe măsura apariției cererilor”, a promis ea, vorbind despre „probabil câteva mii” de soldați în operațiune.

Portelicopterele Mistral în La Réunion și Dixmude în Antile

Alte decizii au fost luate deja: în afara acțiunii navei Tonnerre în folosul Corsicii, celelalte două port-elicoptere amfibii ale marinei naționale, „Mistral” și „Dixmude”, se vor poziționa în sprijinul teritoriilor franceze de peste mari.

Echipate cu un mic spital de campanie de bord și capabile să pună în acțiune elicoptere, ele vor putea da un sprijin cheie infrastructurilor spitalicești din aceste regiuni depărtate de metropolă și miilor de paturi de reanimare.

În caz de nevoie, elicopterele vor putea asigura transferul pacienților spre un aeroport de unde ar fi evacuați spre metropolă cu avioane A330 Phénix, de exemplu.

„Mistral” este deja desfășurat în Oceanul Indian în cadrul misiunii de pregătire Jeanne d'Arc: va fi la începutul săptămânii în zona de sud a oceanului Indian pentru a susține La Réunion și Mayotte, care au trecut la stadiul 2 al epidemiei, în situația în care o epidemie de dengue ocupă deja în mare măsură spitalele, dar și insulele Éparses, dacă virusul ar ajunge acolo.

„Dixmude” a fost rechemat din Liban și trebuie să meargă la Toulon în zilele următoare. După o scurtă escală, ar trebui să traverseze Atlanticul pentru a ajunge la începutul lui aprilie în zona Antile (Guadeloupe, Martinique, Saint-Martin, Saint-Barthélemy) și Guyana.

În schimb, în teritoriile de peste mari ca și în metropolă, nu se pune problema pentru militari să controleze atestările de deplasare obligatorii: „Armata nu are vocația să aplice contravenții în caz de nerespectare a izolării”, a precizat ministrul, înainte de a întări: „Menținerea ordinii nu face parte din misiunile militarilor, nu se pune problema să schimbăm ceva în aceste reguli”.

 

Foto: Opex 360