Din cînd în cînd, Providența pune la încercare întocmirile noastre, omenești, aducîndu-le în situația de a-și produce ele singure, prin voința lor, viitorul. E ca și cum făcătorul Cerului și al Pămîntului, al tuturor celor văzute și nevăzute le întreabă: ”Mai poți?” Vă spun din experiență că e sfîșietor să faci parte dintr-un ansamblu care, pus în situația de a-și produce viitorul, nu mai este în stare să o facă: se zbate, se canonește, se chinuie, se perpelește, se întoarce pe toate părțile, asudă, se străduiește din răsputeri și răspunde chemării viitorului cu diverse versiuni ale trecutului.

E un fel de pregustare a morții. Dimpotrivă, cînd chemării viitorului i se răspunde cu viitor, cu încredere și îndreptățire, cu credință în Pronie, mare bucurie vine în sufletele celor care stau împreună într-o asemenea adunare. Însă tensiunea este mai ridicată, răspunderea mai mare, dar și onoarea este mai înaltă, cînd Providența cheamă însăși Biserica lui Hristos, căreia îi aparținem, să-și producă viitor.

M-am întrebat mult, mai ales în ultima perioadă, în ce fel își păzește Hristos Biserica, cum anume este El, viu, împreună cu ea. Căci exact așa cum are El în paza Lui Biserica, tot așa ne are în paza Lui și pe fiecare dintre noi. Căci în ochii Lui, una sîntem, noi și Biserica Lui. Așadar, în ce fel este Mîntuitorul cel viu împreună cu noi, acum?

Cred că semnul cel viu al prezenței Sale în lume sînt oamenii Lui. Uitați-vă în jurul dumneavoastră și întrebați-vă inima: care dintre cei pe care ochii mei îi văd și urechile mele îi ascultă este un om al lui Dumnezeu? Despre care dintre oamenii pe care îi cunosc pot spune sincer și fără umbră de îndoială: acesta este omul Lui! Mă uit la acest om și îl presimt pe Hristos, căci văd vie, cu ochii mei, lucrarea Lui. Sigur că toți sîntem fiii și fiicele lui Dumnezeu, iar cei care în Hristos ne-am botezat , în Hristos ne-am și îmbrăcat. Dar nu toți purtăm cum se cuvine această ”îmbrăcăminte”. Așa că-i caut pe cei care îl poartă pe Hristos cu credință, cu smerenie și, mai ales, în curățenie.

Pentru că Sfîntul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe va lua zilele acestea o decizie importantă pe calea viitorului ei, desemnînd un nou Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, socotesc că e potrivit și de folos să fac un pas în față din rîndul poporului care așteaptă decizia vlădicilor și să mărturisesc: eu cunosc un astfel de om! L-am văzut săvîrșind liturghia într-una din bisericile istorice ale Bucovinei și am văzut sutele de credincioși primindu-l cu multă dragoste.

Am stat îndelung de vorbă cu el în cămăruța lui de la Suceava într-o seară geroasă de ianuarie, la lumina plăpîndă a unui ceai fierbinte, și i-am cunoscut astfel noblețea duhovnicească rafinată în rugăciune continuă. Îi știam reputația de fierbinte închinător și rugător din mediile monahale putnene și cînd l-am văzut și ascultat mai de-aproape mi-am spus: ”Doamne, iată ce lucru minunat face rugăciunea din om!”. Peste un timp, s-a întîmplat să-l am alături într-o dezbatere publică despre modernitatea ortodoxiei, în fața unei săli arhipline dintr-un mare centru universitar și cultural al țării și i-am admirat suplețea gîndului și știința de multe. Vrednic este, desigur! Iar vrednicia lui îmi place pentru că, repet, din rugăciune s-a născut.

Am impresia că, în general, felul în care sîntem îndemnați și învățați să ne rugăm ne călăuzește mai degrabă spre rugăciunea de unul singur. Eu mă rog lui Dumnezeu pentru asta și pentru cealaltă, pentru acesta și pentru celălalt. Nu dăm importanța cuvenită rugăciunii împreună, a rugăciunii ”în rețea”, a rugăciunii dimpreună unii cu ceilalți. Să știu că celălalt se roagă pentru mine și el să știe că mă rog pentru el – ce forță excepțională a binelui în relațiile dintre oameni! Și nu aveți idee cît de multă nevoie avem de așa ceva.

Am fost mereu impresionat, de pildă, că Sf Pavel scrie, spre sfîrșitul Epistolei către Efeseni, ”Rugați-vă și pentru mine…” Cum am luat mereu epistolele Sf Pavel foarte personal, ca pe epistole adresate mie, am fost mereu uimit de această solicitare a lui. Adică, ce nevoie să aibă unul ca Sf Pavel de rugăciunea unuia ca mine? El este omul numărul 1 al creștinismului, el și nimeni altul este cel ales de Fiul lui Dumnezeu dintre păcătoși să devină apostolul tuturor neamurilor, pe el l-a separat Dumnezeu dintre toți oamenii anume pentru cea mai importantă misiune posibilă de după prima Lui venire, și tocmai acest om de o importanță cosmică să aibă nevoie de rugăciunea unui nimeni ca mine?

Eu, da, am mare nevoie de rugăciunea Sfîntului Pavel, dar să aibă nevoie el de rugăciunea unuia ca mine? Ei bine, are! Cerîndu-mi să mă rog pentru el, Sf. Pavel m-a făcut să-mi dau seama cît este de important să ne rugăm unii pentru alții și cît de important este pentru mine să găsesc oamenii pentru
care să vreau să mă rog.

Credincios al Bisericii Ortodoxe Române fiind, mă rog pentru Prea Sfințitul Damaschin Dorneanul, să-i dea Dumnezeu ani mulți și sănătoși, să-i țină și să-i sporească puterea duhovnicească și să-l ajute în toate cele ce-i vor fi rînduite să împlinească.

Nu vă ascund că mă rog astfel, convins fiind că mă rog nu doar pentru un frate ortodox pe care Dumnezeu s-a întîmplat să-l ducă pînă în Sfîntul Sinod, ci mă rog pentru însuși viitorul Bisericii mele.

Dixi et salvavi animam meam.