Luptătorul care a expediat 50 de pumni în 15 secunde se bate în Superkombat

Luptătorul care a expediat 50 de pumni în 15 secunde se bate în Superkombat

Bucureșteanul Ion Grigore are 39 de ani iar în prezent este unul dintre greii care luptă în promoția de kickboxing Superkombat.

A făcut rugby la Rapid Triumf și la Dinamo  unde a fost linia a doua iar de sporturi de contact s-a apucat la aproape 37 de ani. A început cu jiu-jitsu, sport în care a cucerit déjà o sumedenie de medalii, inclusiv un titlu de vicecampion european, după care a trecut la MMA – arte martiale mixte și la kickboxing. La europenele de MMA de anul trecut de la Praga a luat medalia de bronz. Deși la anul schimbă prefixul, nu își arată deloc vârsta. “Luptă ca un sportiv de 20 de ani” spune promotorul Eduard Irimia. Ca luptător de arte marțiale mixte a fost înregimentat în Divizia MMA, promoție condusă de președintele Federației de MMA din România, George Stanciu. Aici și-a căpătat supranumele de “Mitraliera”, după ce într-un meci disputat în 2015 a expediat un număr record de pumni în doar 15 secunde. Reluările tv au arătat că în acest interval de timp, Ion Grigore a trimis fix 50 de lovituri de pumn ! Într-o anumită măsură, traiectoria lui Grigore este asemănătoare cu cea a lui Mike Tyson. La fel ca Tyson, Ion Grigore a trecut prin închisoare după care și-a descoperit pasiunea pentru sporturile de contact. “ Am adunat 8 ani și jumătate de închisoare în diverse etape și am trecut prin multe dintre pușcăriile românești. Acum, la 39 de ani, pot spune că m-am potolit. Stau cuminte, îmi văd de treaba mea, caut să mă liniștesc prin sport și să-mi croiesc un nou drum în viață. Sunt deosebit de mândru pentru argintul european obținut la jiu-jitsu și pentru bronzul de la MMA. Și am un sfat pentru cei care au gărgăuni în cap. Dacă vreți bătaie, bateți-vă în ring, după reguli și regulamente, n-o faceți pe stradă că apoi o să vă dați cu pumnii în cap”, spune Grigore.  “L-am luat pe Ion Grigore în Superkombat pentru că mi-a demonstrat că e un tip ascultător, că-și vede de treabă și nu e un pericol pentru societate. Oricine merită o a doua șansă așa că i-am întins o mână de ajutor. Și în SUA există programe de reabilitare și reintegrare  pentru oamenii care au trecut prin închisoare iar prin sport reintegrarea se face mult mai ușor. Printr-un astfel de program a trecut și Mike Tyson”, spune promotorul Eduard Irimia. Ion Grigore, 1,93 și 110 kg, va lupta din nou, luni 30 octombrie, la Brașov,  în gala intitulată “RXF prezintă Superkombat în cușcă”. Evenimentul reprezintă un parteneriat între promoția de kickboxing Superkombat și cea de arte marțiale mixte, RXF. Gala va fi gazduită de centrul de evenimente și conferințe Lux Divina și va fi transmisă în direct de la ora 20.00 de Pro X, fostul Sport.ro precum și de Fightbox , Combate Tv , Sport Klub și Cbs Sports Network.