Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > LUPTA POLITICĂ a VIITORULUI SE DĂ între GLOBALIȘTI și NAȚIONALIȘTI. Alternanța la putere între STÂNGA și DREAPTA E ISTORIE. Istoria ALTFEL decât o înveți la școală
LUPTA POLITICĂ a VIITORULUI SE DĂ între GLOBALIȘTI și NAȚIONALIȘTI. Alternanța la putere între STÂNGA și DREAPTA E ISTORIE. Istoria ALTFEL decât o înveți la școală

LUPTA POLITICĂ a VIITORULUI SE DĂ între GLOBALIȘTI și NAȚIONALIȘTI. Alternanța la putere între STÂNGA și DREAPTA E ISTORIE. Istoria ALTFEL decât o înveți la școală

O adevărată revoluție populistă și naționalistă mocnește în Europa. Naționaliștii sunt deja la guvernare, uneori alături de populiști, alteori alături de dreapta conservatoare, în Ungaria, Polonia, Austria și Italia, iar în inima Europei, în Franța și Germania, își consolidează rolul de principala forță de opoziție.

Dacă după cel de al doilea război mondial, pe scena politică occidentală a existat o alternanță la guvernare între stânga și dreapta, astăzi acest mecanism pare depășit. În primul rând, pentru că nu mai putem vorbi de dreapta și stânga. Politicienii din cele două tabere au migrat spre centru, încercând să dezvolte sistemul democrației liberale.

Bill Galston de la Brookings Institution, un think-tank american specializat în științe sociale, spune că experții s-au înșelat când au pus ascensiunea populismului pe seama crizei economice din 2008.

„Chiar dacă Europa s-a redresat din punct de vedere economic și șomajul a scăzut, creșterea populistă a continuat. Este evident acum că populismul se trage de la opoziția publică față de imigrația în masă, față de liberalizarea culturală și de încredințarea suveranității naționale unor organisme internaționale îndepărtate și care nu răspund așteptărilor alegătorilor. 

Dacă argumentele economice ar fi fost determinante pentru rezultatul votului asupra Brexit, Marea Britanie ar fi rămas în UE. În cazul în care creșterea economică ar fi fost decisivă în Polonia, care se bucură de o una dintre cele mai rapide creșteri din Europa între 1989 și 2015, Partidul Lege și Justiție nu ar fi devenit niciodată forța politică dominantă”. 

Rezultatele ultimelor alegeri care au avut loc pe continent par să-i dea dreptate lui Galston. Emmanuel Macron a luptat cu Marine Le Pen în turul doi al alegerilor prezidențiale din Franța, nu cu vreunul din candidații partidelor tradiționale. În Germania, AfD a obținut în septembrie 2017 12,6 la sută din voturi, devenind primul partid naționalist care intră în Budestag după al doilea război mondial.

În octombrie 2017, cehii i-au încredințat puterea lui Andrej Babis, un om de afaceri care se opune ferm imigrației. Și, tot în octombrie, Partidul Libertății din Austria a câștigat 26 la sută din voturi, față de 20,5 la sută în alegerile anterioare, și a intrat la guvernare.

Lovitura cea mare pentru establismentul european a venit însă în martie, când Mișcarea populistă de stânga 5 Stele și naționaliștii din Liga Nordului s-au impus în alegerile din Italia. Tendința s-a păstrat chiar și în Suedia, deși partidul antiimigrație s-a clasat abia pe locul trei.

Dar nu numai scorurile obținute de populiști și naționaliști sunt concludente pentru noul climat politic european, ci și alunecarea spre dreapta a politicienilor establishmentului. Stînga (după cum am arătat în articolele precedente) e în cădere liberă, iar partodele de dreapta par să se reorinteze.

Astfel, în alegerile din 2017, premierul olandez de centru-dreapta Mark Rutte i-a luat la rost pe imigranții „care nu vor să se adapteze, care strigă la femeile în fuste scurte, resping obiceiurile și valorile noastre, îi atacă pe gay și îi numesc rasiști pe olandezi”. Mesajul premierului a fost ferm: „purtați-vă normal sau plecați de aici”, iar asta i-a adus victoria. Coaliția pe care a format-o acum a îmbrățișat multe dintre ideile populiștilor în ceea ce privește oprirea imigrației și apărarea identității naționale.

O schimbare de optică, parcă și mai radicală, manifestă și faimosul Silvio Berlusconi. Dacă în campanie spunea că vrea să fie o pondere la atitudinile vehement antiimigrație ale ligii, acum Berlusconi sprijină deportarea a aproape 600 000 de imigranți care au intrat în țară după 2015. Dar poate cea mai semnificativă este transformarea Angelei Merkel.

Dacă în 2015, fără să se consulte cu nimeni, deschidea imigranților porțile Europei, astăzi cancelarul german este parcă alt om. Noua coaliție pe care o conduce pledează pentru gestionarea și limitarea imigrației pentru a preveni repetarea influxului de refugiați din 2015 și vrea limitarea numărului de membri ai familiei care vor putea să se alăture migranților care trăiesc în Germania fără un statut complet de refugiat.

Semnele sunt clare, peisajul politic s-a schimbat radical în Europa și cine nu se adaptează, riscă să dispară ca forță politică. Pentru că războaiele politice ale următorilor ani nu se vor mai da între stânga și dreapta. ci între globaliști și naționaliști-populiști.