Din cuprinsul articolului
Malvina Urșianu - o lumină în negura cenzurii. Viața nu a fost deloc blândă cu scenarista și regizoarea născută într-o familie boierească din Vâlcea.
Malvina Urșianu s-a remarcat de la început ca scenaristă dar și ca regizoare. A făcut cunoștință cu închisoarea politică și izolarea de activitatea artistică. Tocmai lupta ei este leitmotivul activității scenaristico-regizorale.
Malvina Urșianu - boieroaica și provocările luptei de clasă
Malvina Urșianu s-a născut pe 19 iunie 1927, la Gușoieni, Vâlcea. Familia sa, una boierească a sprijinit-o în pasiunea ei pentru artă. Așa a ajuns să studieze Istoria Artei la Arhivele Statului. Aici funcționa un institut specializat în formarea de muzeografi, paleografi și bibliotecari profesioniști.
A fost atrasă de cinematografie, artă care deși apăruse în secolul al XIX-lea, la noi era încă la debut. Primul film în România se făcuse prin 1928. În următorii 20 de ani, mai fuseseră colaborări cu studiourile Cinecitta, precum „Odessa în flăcări” („Cătușe roșii”) film făcut din ordinul lui Antonescu, film scăpat miraculos de la „topit”.
A devenit asistenta regizorului Jean Georgescu, regizor care coordonase primul curs de cinematografie experimentală. În 1955, a fost regizor secund la filmul „Directorul nostru”, unde jucau Alexandru Giugaru, Hristu Nicolaide și Grigore Vasiliu Birlic. Malvina Urșianu ajunge la 30-31 de ani să fie scenaristă la un film numit „Bijuterii de familie”. Filmul s-a făcut în 1958, după romanul lui Petru Dumitriu „Cronică de familie”. Dorind să respecte stilul operei literare, ea a fost acuzată de nerespectarea luptei de clasă și de promovarea anti-comunismului. A ajuns la închisoare și a fost scoasă pentru un deceniu din lumea filmului. Se știe că Petru Dunitriu demascase inechitățile sociale, corupția boierimii, numai că scenariul trebuia să fie și mai adaptat. Ori, Malvina Urșianu, descendentă a boierimii oltenești, nu putea face așa cum dorise cenzura.
Malvina Urșianu - o „Giocondă” fără surâs
Malvina Urșianu a stat un deceniu departe de lumea filmului. Puțini erau cei care credeau că va mai reveni. Avea 41 ani când a regizat „Gioconda fără surâs”. Tot ea a scris și scenariul. Din distribuție, Ion Marinescu și Gheorghe Cozorici, alături de Silvia Popovici au strălucit în rolurile lor.
A scris scenariile la majoritatea filmelor pe care le-a regizat. A activat în perioada 1971 -2003, cu o pauză în intervalul 1987-1995. Aproape două decenii din cariera regizoarei și scenaristei sunt reprezentate de pauze. Filmele sale precum Serata, Liniștea din adâncuri, O lumină la etajul zece, Pe malul celălalt al Dunării Albastre, Figuranții, Trecătoarele iubiri reiau ideea luptei între două orânduiri, burgheză și comunistă. Practic, după 1965, dorind ruperea de epoca lui Dej, Ceaușescu a dat voie ca în filme și literatură să se abordeze abuzurile epocii trecute. Ori, Malvina Urșianu se transfigurează, de exemplu, în inginera închisă pentru o vină care nu era a ei și care primește un apartament la etajul 10 al unui bloc nou, într-un cartier muncitoresc.
Denunțătorul ei îi furase ideile, luase decorații, dar tot el făcuse greșeala care a dus-o pe ea în închisoare. Eliberată, inginera ajutată de un avocat câștigă reabilitarea și este decorată. Rolurile principale au fost jucate de Irina Petrescu și Gheorghe Dinică.
În Trecătoarele iubiri, reia teza conflictului dintre clase și orânduiri. Arhitetul jucat de George Motoi, plecat peste graniță în Germania federală, revine acasă, măcinat de ideea unei boli incurabile. Căsătorit cu Hanna, jucată de Gina Patrichi, o reîntâlnește pe Lena, jucată de Silvia Popovici, fosta lui iubită, acum o prestigioasă arhitectă. Alternează plimbările pe Herăstrău cu Lena, cu mersul la medic și cu dialogurile avute cu soția sa care simte că fără să fie nimeni de vină, relația lor, el arhitect plecat peste graniță, ea studentă emigrată în Germania, nu a trecut testul iubirii, fiind o simplă conviețuire bazată pe respect reciproc.
Viața personală și decesul
Malvina Urșianu a fost căsătorită cu publicistul Paul Anghel. El a decedat în 1995. Regizoarea i-a supraviețuit două decenii, decedând la 6 august 2015, la București. Era sărbătoarea Schimbării la Față. Ori, regizoarea, asta a făcut o viață: a luptat pentru schimbarea la față a cinematografiei românești.
