Reuniunile recente ale șefilor Băncilor Centrale și Miniștrilor de Finanțe la FMI și Banca Mondială, ca și raportul anual UNCTAD, referitor la comerț și dezvoltare arată fără drept de apel o scădere importantă a economiilor, cu o rată globală de la 3% în 2018 la 2,3% anul acesta, cea mai joasă rată de creștere de la criza economică din 2009 a produselor derivate în SUA și a datoriilor suverane în Europa, când a înregistrat 1,7%.

Potrivit datelor venite de pe toate meridianele, lumea intră în criză globală anul viitor, în condițiile în care multe dintre statele dezvoltate ale lumii au intrat deja în recesiune tehnică.

 Cele 189 state membre ale FMI confirmă pe deplin această perspectivă, chiar dacă impactul este inegal asupra diferitelor state, în funcție de structura economică și modul de adaptare la criza din 2009. Principala problemă este războiul comercial SUA-China, care a împlinit deja 15 luni și care nu a ajuns la un acord final, antrenând cea mai joasă creștere economică a Chinei, 6% în trimestrul doi al anului, în cifre oficiale – când susținerea creșterii demografice reclamă 8% creștere. Acest război comercial a afectat în mod direct statele dependente de exporturi.

Dacă Statele Unite sunt cele mai puțin expuse la criza ce vine, ca efect al pieței bazate pe consumul intern solid și investiții, cele mai expuse sunt statele europene care sunt dependente de exporturi, cu precădere Germania – al cărei buget este realizat 40% din exporturi, la nivelul anului 2018, și Marea Britanie. Germania și-a revizuit deja prognoza de creștere a exporturilor în 2019 de la 1,5% la 0,5%, cu impact direct pe întreaga piață, în timp ce efectul direct este reducerea planurilor de investiții ale companiilor pe anul viitor.

Brexitul – în orice formă s-ar consuma el – și disputa comercială dintre UE și SUA sunt motive majore de îngrijorare pentru membrii Uniunii, la care putem adăuga nesoluționarea problemei fragilității Euro și a relațiilor de disciplină între Banca Centrală Europeană și statele membre, cu tot mai mulți recalcitranți și economii care ies din criteriile Maastricht și mai ales din regulile semestrului europen – mai ales cu deficitul structural mai mic de 1% din PIB.

Singura imponderabilă în prognozele de astăzi, în perspectiva crizei financiare de anul viitor, o reprezintă elemente mai greu măsurabile și care au de a face cu dorința și curajul de a risca a investitorilor de toate calibrele și cu emoțiile din piață care pot afecta dorința de a investi, un alt motor major de creștere, alături de consumul intern. Dar și statele depenente de turism avertizează cu înegistrarea unor scăderi relevante în acest an și cu scăderea apetitului vizitatorilor și a propriilor cetățeni pentru cheltuire, pentru consum, un semnal egal de spirală de scădere datorată sentimentului public.

Japonia are probleme majore cu exporturile, în special cele de mașini în SUA, venite tot de la o scădere a cererii, în timp ce în SUA, cheltuielile la investiții publice cresc dramatic, atingând și 80% creștere față de estimările inițiale când au fost lansate, provenind din tarife, creșteri de prețuri globale – inclusiv din cauza războiului comercial cu China și a creșterii taxelor la aluminiu și oțel.

Și în statele în curs de dezvoltare se resimte impactul. În Africa războiul comercial sino-american a dus la scăderea producției și investițiilor energetice, concomitent cu o îngreunare substanțială a accesului la piețele financiare. Și intensificarea rivalităților geopolitice ca și războaiele noi relansate mănâncă resurse și scad încrederea publică, așa cum o fac și multiplele focare de protest și ieșiri masive în stradă pe diverse meridiane de la Chile la Liban și de la Marea Britanie la Irak.

Raportul UNCTAD mai notează ca surse ale crizei globale ce vine – și, în consecință, ținte pentru politicieni pentru a preveni recesiunea majoră și a pregăti economiile de criza care vine – frânarea în zona de nord, încetinirea generală în sud și mai ales creșterea majoră a nivelul datoriei în majoritatea statelor, combinate cu creșterea volatilității piețelor și fracturarea regulilor sistemului multilateral care a dus la creșterea incertitudinii. Problema este și varianta obișnuită folosită de majoritatea statelor, care merg spre soluții ușoare și nu neapărat foarte potrivite de politică monetară, de creștere a prețurilor bunurilor companiilor și care să stimuleze cererea, ceea ce duce la creștere efemeră.

Critica cea mai acerbă vizează politicile de tăiere a taxelor marilor corporații și a indivizilor înstăriți, fapt care nu a dus, însă la nivelul de investiții productive așteptat care ar fi dus la reinvestirea acestor câștiguri și creșterea numărului locurilor de muncă și a relansării economice. Din contra, rezultatul a fost acumulare accelerată și investiții neproductive, eventual creșterea prețurilor pe piețele de produse de lux.

Nu mai puțin criticată a fost politica neconvențională monetară, respective celebra quantitative easing – relaxare cantitativă – care presupune dobânzi negative și crearea de bani. Chiar dacă este singura soluția actuală pertinentă care mai rezolvă din slăbiciunile economiei globale, de la criza financiară acest tip de intervenție nu are cele mai bine rezultate și nu înlocuiește reformele și restructurările puternice, modernizarea și saltul la economia digitală și la cea ecologică.

Din contra, politicile protecționiste impuse de către Președintele Donald Trump pentru reechilibrarea raporturilor economiilor mari și redistribuirea eforturilor reale nespeculative au dus la scăderea abruptă a cererii globale, iar măsurile protecționiste, au inhibat piețele și frânat economia globală, în loc să relanseze comerțul și câștigurile pe baza deschiderii liberale a piețelor și a tăierii costurilor la produse existente pe piață și cerute de consumatori. Până la urmă aici rezidă eficiența și creșterea reală, respective însănătoșirea economiilor: în restructurare, lansarea și deschiderea de noi piețe, crearea de locuri de muncă bine plătite și scăderea costurilor la produsele aflate pe piață.