Un editorial amar și ațos de Olivier Babeau în Le Figaro pe care l-am tradus pentru cititorii Evenimentului zilei.

 

Doriți să vă alegeți magazinul unde să faceți cumpărături în funcție de originea etnică a proprietarului? Ceea ce ar fi părut scandalos în urmă cu câțiva ani este prezentat azi drept un progres. În Statele Unite, Google propune clienților să-și aleagă magazinele deținute de negri, semnalându-le printr-o etichetă specială pe listele de căutare.

Stranii vremuri trăim, în care lucrurile cele mai evidente sunt lovite brusc de pecetea infamiei. Cele în care un producător de înghețată din Danemarca renunță la marca „Eschimos”, deoarece este considerată ofensatoare, sau o conducătoare de companie (chief executive officer, în engleză) își elimină cuvântul „șef” din titulatură, deoarece acesta ar constitui, spune ea, o lipsă de respect față de triburile amerindiene, sau un diagnostic de cancer de col uterin nu mai trebuie să vorbească despre „femeie”, ci de „persoană cu uter”, pentru a nu comite o discriminare.

Iată-ne deodată somați să vedem peste tot, inclusiv în ortografia cuvintelor, semne ale structurilor de dominație pe care trebuie să le denunțăm și pentru care trebuie să ne pocăim.

Fiecare zi vine cu o nouă tablă de porunci, lungind lista păcatelor comise împotriva dogmelor progresiste.

Practici care până ieri erau stigmatizate, astăzi sunt elogiate; judecăți până nu demult respinse cu violență sunt azi reabilitate.

Discriminarea etnică, pe care o credeam definitiv depozitată în cărțile de istorie și definitiv abolită, după luptele victorioase pentru egalitatea în drepturi, își face o revenire spectaculoasă, fără a părea că întâmpină vreo opoziție.

S-or fi gândit conducătorii Google că etichetele privind magazinele negrilor ar putea fi folosite, nu pentru a alege, ci pentru a evita locurile respective, de către cei care ar dori să le utilizeze ca pe un criteriu negativ?

Realizează ei ce întrebuințare ar fi dat unei asemenea aplicații regimul nazist în cazul magazinelor evreiești?

Propuneri militante, precum cea a Google, reprezintă niște fundături. Ele promovează o concepție antagonistă asupra relațiilor sociale, care adâncește Statele Unite într-o spirală separatistă etnică, al cărei rezultat nu pot fi decât violențele și agravarea fracturilor sociale.

În ideologia mișcărilor progresiste, societatea este redusă până la a nu mai fi altceva decât o alăturare de „comunități”, în care indivizii sunt iremediabil clasați după etnia, genul sau preferința lor sexuală.

Aceste comunități nu au nici măcar vocația de a se ignora reciproc – ceea ce ar fi reprezentat gradul zero al societății, dar ar fi favorizat cel puțin o formă de pacificare – ci doar pe cea de a se înfrunta în permanență, înlocuind opresiunea de ieri cu alte forme de discriminare.

Nu se urmărește instaurarea egalității, ci reproducerea unor raporturi de inegalitate inversate.

Nu se urmărește liniștea socială, prin promovarea unui tratament egal pentru toți acești reprezentanți, indiferent de diferențele dintre ei, ci, dimpotrivă, exacerbarea diferențelor, transformarea lor în standarde ale unei lupte eterne.

Militanții acestei „dreptăți sociale” se opun radical universalismului întemeiat pe principiul indistincției. Ei nu doresc ca un restaurant să fie ales pentru calitatea preparatelor sale sau un angajat pentru competența sa, ci consideră prioritare criteriile etnice, rasiale sau sexuale.

Impulsul binelui, dus la paroxism, duce la soluții împotriva cărora pretinde că luptă.

Puritatea obsesivă devine o formă de depravare. Astfel, antirasismul se impune din ce în ce mai mult ca un neo-rasism, în același mod în care ultrafeminismul se reduce la un război al sexelor.

Ura este propusă ca antidot la ură. Separarea, ca soluție pentru separare.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE