Fostul premier Ludovic Orban a scăpat de acuzațiile care i-au fost aduse privind abuzuri în perioada stării de alertă.

Procuroarea PICCJ Corina Țîrlea a clasat denunțul, formulat de senatoarea Diana Șoșoacă și de fostul deputat Ninel Peia, care îi viza pe Ludovic Orban, pe foștii miniștri liberali Nelu Tătaru și Marcel Vela, pe șeful DSU Raed Arafat și pe medicii Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel. Reclamația a vizat și Guvernul României, Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Cei enumerați în această plângere penală au fost acuzați de fapte penale în legătură cu interdicțiile și restricțiile impuse pe durata stării de alertă. Alte acuzații au avut legătură cu achizițiile de măști și echipamente medicale la prețuri exagerate.

Decizia de clasare, în Dosarul nr. 15/P/2021 a fost înregistrată de procurorul Corina Mioara Tîrlea, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în data de 7 mai 2021.

Decalogul acuzațiilor

Acuzațiile formulate de autorii sesizării au fost următoarele, conform luju.ro:

1. Abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 Cod penal);
2. Comunicarea de informații false (art. 404 Cod penal);
3. Fals în declarațîi (art. 326 alin. 1 Cod penal);
4. Grup infracțional organizat (art. 367 alin. 1 și 3 Cod penal);
5. Infracțiuni contra umanitățîi (art. 439 lit. b, g, j și k Cod penal);
6. Împiedicarea exercitării libertățîi religioase (art. 381 alin 1 Cod penal);
7. Faptele care au produs consecințe deosebit de grave (art.309 Cod penal);
8. Deturnarea de fonduri (art. 307 alin. 1 Cod penal);
9. Violarea vieții private (art. 226 alin. 1 Cod penal);
10. Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială:

„(1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani următoarele fapte săvârșite de membrii Guvernului în exercițiul funcției lor:

a) împiedicarea, prin amenințare, violență ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitării cu bună-credință a drepturilor și libertăților vreunui cetățean;

b) prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului”.

Replica procurorului

Soluția de clasare, formulate de procuroarea Corina Țîrlea a avut la bază, conform aceleiași surse, două decizii ale Curții Constituționale. Este vorba despre decizia 405/2016 (care impune să fie indicată încălcarea concretă a unei legi pentru constatarea abuzului în serviciu) și Decizia 757/2017 (care interzice anchetarea penală a adoptării actelor cu caracter normativ).

Pe de altă parte, procuroarea de la PICCJ, a atras atenția că orice persoană care se consideră lezată de aplicarea actelor normative cu pricina poate cere anularea lor în contencios administrativ.

În legătură cu instituțiile vizate de plângere, procuroarea a invocat art. 135 Cod penal, conform căruia statul și autoritățile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate. În același context, în soluția de clasare se mai arată că o parte dintre infracțiunile reclamate au fost doar enumerate, fără a fi descrise concret.

Senatoarea Diana Iovanovici-Sosoaca a anunțat că va atacă ordonanța de clasare la procurorul ierarhic superior al Corinei Tîrlea, iar apoi – dacă va fi cazul – în instanță.

Soluția de clasare prezentată de procuror

„Analizând denunțul formulat în cauza, se rețin următoarele:

A. Cu privire la faptele expuse la pct. 1 și 2 din considerentele prezenței ordonanțe, se are în vedere că prin Decizia nr. 405/2016, Curtea Constituțională a analizat conformitatea prevederilor art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu Constituția și a stabilit că acestea sunt constituționale în măsură în care prin sintagma «îndeplinește în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înțelege «îndeplinește prin încălcarea legii».

În acord cu cele statuate de Curtea Constituțională prin această decizie, adoptarea unui act juridic normativ nu întră în sfera de cuprindere a noțiunii de «act», existența în conținutul infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 C.pen. și, deci, nu cade sub incidența legii penale, ci sub incidența unor proceduri distincte, respectiv excepția de neconstituționalitate (dacă este vorba de o lege a Parlamentului sau o ordonanță a Guvernului) sau excepția de nelegalitate (dacă este vorba despre un alt act administrativ).

În același sens sunt și considerentele Curțîi Constituționale formulate prin Decizia nr. 757/2017 privind cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României, pe de o parte, și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, pe de altă parte, în care se arată că «numai adoptarea actelor cu caracter individual este vizată de legea penală, în sensul că numai acestea pot realiza elementul material al unei infracțiuni date», fiind exceptate, astfel, actele cu caracter normativ.

Definiția actului administrativ

Cu referire la actul administrativ, acesta este definit prin art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 că fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care da naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Prin Decizia nr. 1718 din 26 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: «În funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele administrative se clasifică în acte normative și acte individuale.

Actele administrative normative conțîn reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte.

Încadrarea unui act infralegislativ într-una dintre cele două categorii mai sus arătate nu se realizează (...) prin «decuparea» unor dispoziții din acel act, afectând în acest mod caracterul unitar al acestuia, ci prin examinarea integrală a conținutului sau, prin prisma trasaturitor fiecăreia dintre categoriile în discuție (acte normative și acte individuale). Cu alte cuvinte, un act administrativ este fie normativ, fie individual, în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produce (...)».

Adoptarea actelor  nu poate realiza elementul infracțiunii de abuz în serviciu

Raportând aceste considerații la situația concretă din speță, se constată că din punct de vedere formal, al autorității emitente, Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și Ordinul Ministerului Sănătății nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă constituie acte administrative, iar din punct de vedere al obiectului de reglementare, constituie acte normative, ce conține reguli generale, de aplicabilitate repetată, iar destinatarii acestuia sunt un număr indeterminat de subiecți.

Or, în acord cu cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile indicate anterior, adoptarea actelor în discuție nu poate realiza elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 C.pen., iar prevederile acestora nu pot fi supuse unei verificări din partea organelor de urmărire penală, ci sunt supuse controlului exercitat de instanțele judecătorești, în temeiul art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, citat anterior.

Având în vedere argumentele expuse anterior, în ceea ce-i privește pe Președintele României, Klaus lohannis, și pe fostul ministru al sănătății, Nelu Tătaru, urmează să se dispună soluția clasarii sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 C.pen., constatându-se incidența cazului care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prevăzut la art. 16 alin. 1 lit. b) C. proc.pen. (fapta sesizată nu este prevăzută de legea penală).

Adoptarea unei OUG nu intră în sfera de competență a procurorilor

B. Cu privire la faptele expuse la pct. 3 din considerentele prezenței ordonanțe, se rețin următoarele:

Prin Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, referitoare la cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție Curtea Constituțională a arătat că aspecte privind legalitatea și oportunitatea adoptării unei ordonanțe de urgență nu pot întră în sfera de competență a procurorilor, respectiv nu pot face obiectul activitățîi de cercetare penală.

Sub acest aspect, Curtea a argumentat că «nu este de acceptat că autoritatea legiuitoare primară sau delegată (parlamentari sau miniștri) să intre sub incidența legii penale prin însuși faptul adoptării sau participării la actul decizional al adoptării actului normativ, această îndeplinindu-și o atributle constituțională. În virtutea imunității care însoțește actul decizional de legiferare, care este aplicabilă mutatis mutandis și membrilor Guvernului, niciun parlamentar sau ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acțiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu putere de lege.

A admite contrariul înseamnă a lasă, indirect, posibilitatea intruziunii în procesul legislativ a unei alte puteri, cu consecință directă a încălcării separației puterilor în stat. Lipsa răspunderii juridice pentru activitatea de legiferare este o garanție a exercitării mandatului față de eventuale presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei care ocupă funcția de parlamentar sau de ministru, imunitatea asigurându-i acesteia independența, libertatea și siguranță în exercitarea drepturilor și a obligațiilor ce îi revin potrivit Constituției și legilor».

Concluziile de clasare

În acord cu cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, adoptarea Ordonanței de urgență nr. 63/2020 pentru organizarea și desfășurarea unor campanii de informare publică în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19 nu poate face obiect al acțiunii penale exercitate în cadrul unui proces penal.

Având în vedere argumentele expuse anterior, se va dispune soluția clasarii sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 C.pen., constatându-se incidența cazului care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prevăzut la art. 16 alin. 1 lit. e) C. proc.pen.

Infracțiuni enumerate doar

C. Cât privește celelalte fapte pretins săvârșite de persoanele fizice la care s-a făcut referire în cuprinsul sesizării formulate în cauza, se constată că în sprijinul afirmațiilor făcute nu sunt invocate împrejurări care să constituie o baza solidă a unei investigații penale și care să poată fi exploatate în vederea administrării probatoriului într-un cadru procesual penal.

În acest sens, se constată că în cuprinsul denuntului nu sunt indicate persoanele responsabile și contribuția acestora la săvârșirea unei prezumtive fapte penale și nu se regăsesc referiri la presupusul mecanism infracțional sau la eventualele mijloace de proba.

În principal, semnatarii actului de sesizare s-au limitat la citarea unor articole de presă sau la afirmații cu caracter general, fără o baza factuală concretă și fără detalierea, din perspectiva ilicitului penal, a acuzațiilor formulate. (…)

În același sens, deși s-a solicitat tragerea la răspundere penală a numiților Marcel Vela și Alexandru Rafila, în cuprinsul denuntului nu se regăsește nici măcar o singură referire la vreo activitate infracțională desfășurată de aceștia.

Procurorii au clasat plângerea

Având în vedere că simplele alegatii în sensul comiterii, de către anumite persoane, a unor fapte de natură penală, fără o baza factuală concretă, sunt insuficiente pentru a se reține existența infracțiunilor sesizate, se va dispune clasarea cauzei penale sub aspectul infracțiunilor de fals în declarațîi prev. de art. 326 alin 1 C.pen., grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 și 3 C.pen., împiedicarea exercitării libertății religioase prev. de art. 381 alin. 1 C.pen., deturnare de fonduri prev. de art. 307 C.pen., violarea vieții private prev. de art. 226 alin. 1 C.pen., infracțiunile contra umanității prev. de art. 439 lit. b), g), j) și k) C.pen. și infracțiunilor prev. de art. 8 alin 1 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, subzistand cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de 16 alin. 1 lit. a) C.proc.pen.

În ceea ce privește solicitarea de tragere la răspundere penală a Ministerului Sănătățîi, Guvernului României și Ministerului Afacerilor Interne (autorități publice) și Departamentului pentru Situații de Urgență (structura în cadrul unei autorități publice, respectiv Ministerul Afacerilor Interne), se constată că acestea sunt excluse din categoria persoanelor juridice care răspund penal, potrivit art. 135 alin. 1 C.pen., fiind astfel exclusă efectuarea unor cercetări penale sau exercitarea acțiunii penale față de acestea.

Prin urmare, se va dispune clasarea cauzei penale sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 C.pen., fals în declarațîi prev. de art. 326 alin 1 C.pen., grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 și 3 C.pen., împiedicarea exercitării libertății religioase prev. de art. 381 alin. 1 C.pen., fapte care au produs consecințe deosebit de grave prev. de art. 309 C.pen., deturnare de fonduri prev. de art. 307 C.pen., violarea vieții private prev. de art. 226 alin. 1 C.pen., infracțiunilor contra umanității prev. de art. 439 lit. b), g), j) și k) C.pen., și sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, constatându-se incidența cazului care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prevăzut la art. 16 alin. 1 lit. e) C. proc.pen.”.