Ludovic Orban a spus miercuri, după demiterea lui Octav Bjoza, că el are ”un respect profund pentru lupta anticomunistă”. ”Nu am avut o discuție cu domnul premier”, a mai spus Ludovic Orban.
Ludovic Orban a spus, miercuri, după ce premierul Florin Cîțu l-a demis din funcția subsecretar de stat pe președintele AFDPR, Octav Bjoza, că el are "un respect profund pentru lupta anticomunistă"."Nu am avut o discuție cu dl. premier. Dl. premier a fost plecat ieri (marți - n.r.)", a adăugat Ludovic Orban, întrebat despre demiterea lui Octav Bjoza, relatează Antena 3.
”Guvernul pe care l-am condus a acordat statut de utilitate publică AFDPR”, a spus premierul Florin Cîțu
"În ceea ce mă privește pe mine, guvernul pe care l-am condus a acordat statut de utilitate publică AFDPR. Eu sunt un om care are un respect profund pentru lupta anticomunistă", a conchis liderul PNL.
Octav Bjoza, preşedintele Asociației foștilor deținuți politici, a fost demis din funcția subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Decizia semnată de Florin Cîţu a fost publicată în Monitorul Oficial.
Octav Bjoza a fost demis din funcția de subsecretar de stat
Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, a fost demis din funcția subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.
A pune în discuție dimensiunile Holocaustului și a încerca să pui pe umerii comunității evreiești aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci și un gest periculos, este explicația premierului Florin Cîțu. Astfel, premierul l-a demis pe Octav Bjoza.
România rămâne ferm angajată în condamnarea Holocaustului
Premierului Florin Cîțu spune că a pune în discuție dimensiunile Holocaustului și a încerca să pui pe umerii comunității evreiești aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci și un gest periculos.
"O societate democratică și civilizată, cum este România, rămâne ferm angajată în condamnarea Holocaustului și a oricărei forme de stigmatizare etnică, socială sau religioasă.
Este angajamentul fără echivoc al statului român, iar în calitate de prim-ministru, îl voi apăra cu toată convingerea", spune Cîţu.