Orașul Brașov este vizitat de mulți turiști, din țară și din străinătate, dar puțini sunt cei care știu ce comori ascunde sub zona centrală.
Brașov ascunde niște povești prea puțin știute de români. Orașul de sub Tâmpa este unul dintre cele mai vizitate obiective de la noi din țară și adăpostește o adevărată rețea de tuneluri subterane.
Lucruri mai puțin știute despre Brașov
Nu mulți sunt cei care știu că Brașovul ascunde secrete. Fie că vorbim de arhivele în care se regăsesc procesele vrăjitoarelor sau de tunelurile subterane care trec sub Piața Sfatului.
Rețeaua de tuneluri subterane a fost săpată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și pornește din diferite puncte ale centrului vechi. Pe timpul bombardamentelor brașovenii se adăposteau în aceste catacombe.
În zona centrală din Piața Sfatului sunt mai multe guri de tunel, iar un astfel de tunel ar duce cătrea curtea Liceului de Muzică. Un alt mit local spune că în pivnița Casei Mureșenilor se află intrarea unui alt tunel subteran, care trece pe sub Piața Sfatului și continuă spre Republicii până aproape de Tâmpa.
Dar, nimeni nu a confirmat acest lucru până în prezent. La scurt timp după Revoluția din 1989, presa locală scria că și din Biserica Neagră ar porni trei tuneluri care duc spre obiective importante din Brașov.
Turiștii străini, impresionați de orașul de la poalele Tâmpei
În altă ordine de idei, turiștii sunt impresionați de frumusețea orașului Brașov. Este și cazul lui Jenny, o turistă care a venit tocmai din SUA pentru a vizita orașul de la poalele Tâmpei. Turista a călătorit împreună cu iubitul ei și ambii au declarat că orașul Brașov i-a impresionat până la lacrimi.
Au fost copleșiți de peisaje și au fost profund impresionați de munți și de orașele din împrejurimi. O turistă din America a fost impresionată până la lacrimi de un loc din România. Imaginile au fost surprinse într-un material video, postat pe Youtube.
„Îmi place să merg pe aceste străduțe înguste. Se simte foarte cool și puțin înfricoșător, dar și frumos în același timp pentru că există o arhitectură atât de diferită decât ceea ce vezi în Statele Unite, așa că apreciez foarte tare asta. E unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut. Și de obicei nu prea spun astfel de lucruri despre clădiri. Iar asta nici măcar nu e o clădire, este o poartă, însă m-a impresionat”.