Lucrările la metrou au scos rozătoarele la suprafață. Mai rău decât în Ferentari, Drumul Taberei a ajuns un rai pentru șobolani
- Mihai Oprea
- 23 iunie 2015, 00:00
Gropi în asfalt, semafoare defecte și lucrări făcute de mântuială. Cam așa arată Bucureștiul în ziua de astăzi. Și, ca tabloul unui oraș ce se vrea a fi o capitală europeană să fie unul complet, mai adăugăm și șobolanii. Lider la acest capitol este cartierul Drumul Taberei din sectorul 6, potrivit specialiștilor
Colcăie șobolanii în tot Bucureștiul, dar cei mai mulți se găsesc în Sectorul 6. Nu oriunde, ci în Drumul Taberei, acolo unde se lucrează la noua magistrală M5 de metrou. Caz confirmat și de angajații 3D România, firma care se ocupă cu deratizarea și dezinsecția în tot orașul. „Deși ne-am fi așteptat ca în Sectorul 5 să găsim cei mai mulți șobolani pentru că acolo e mizeria cea mai mare, o să rămâneți surprinși! Nu este așa! Drumul Taberei este lider la acest capitol. Dar nu gunoaiele sunt cauza, ci lucrările de la metrou. Săpăturile i-au speriat și i-au scos din galerii. Iar acum caută să își găsească un loc unde să se adăpostească“, ne-a declarat Dan Andriescu care vânează șobolani de peste 20 de ani și a prins mii de astfel de rozătoare. Tot potrivit acestuia, dacă dimineața sau la prânz vedem câte unul-doi, în galerii stau ascunși alți 10, deci numărul lor este mai mare decât neam imagina. Numai într-un singur an dintr-o pereche de șobolani și descendenții acesteia pot ieși 900 de urmași. Mai în glumă, mai în serios, orașul este plin de astfel de rozătoare. Mai mulți oameni din zona Valea Ialomiței s-au văitat din cauza faptului că acești dăunători au ajuns și în case și le-au ros cablurile.
FOTO: Angajații firmei de deratizare pun momeală în subsolurile blocurilor pentru a prinde șobolani FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Ascunși în poliester
Deși cunoaște foarte bine problemele din Drumul Taberei, biologul firmei de deratizare, Constantin Răduțu, a explicat că aceste rozătoare migrează de la galeria de metrou către casele oamenilor. El a mai spus că pentru rezolvarea acestei situații este necesară intensificarea tratamentelor de deratizare în blocurile aflate în apropierea șantierului de la viitoarea magistrală de metrou. „Șobolanul mănâncă ce găsește pe la ghenele de gunoi sau pe la subsoluri, dar evită totuși alimentele necunoscute. Pentru a-i prinde, în momentul de față folosim Brodibleu pastă, o momeală raticidă, foarte eficientă. Înghițirea unei cantități este suficientă pentru a provoca moartea rozătoarelor în 3-5 zile. Însă nu vom putea să-i stârpim pe toți. Sunt prea mulți”, ne-a declarat Răduțu. O altă ascunzătoare, potrivit biologului, este poliesterul. Șobolanii de ascund în scârțîietoarea montată la anveloparea blocurilor. Firma 3D România mai are contract cu Primăria Capitalei până în luna noiembrie a acestui an.
Cuiburi în mașini
EVZ a dezvăluit, într-un articol, din martie 2015, că un alt motiv de înmulțire a șobolanilor a fost dispariția treptată a maidanezilor din București. Unul din efecte: tot mai mulți șoferi ajung la service- urile auto cu mașinile afectate de șobolanii care își fac cuiburi în autoturisme. Valoarea prestațiilor de deratizare efectuate la obiective din municipiul București, în anul 2014, a fost de 11.782.423 de lei, potrivit datelor oferite de Primăria Capitalei. Pe întreg anul 2014 prestatorul serviciilor de deratizare a înregistrat 200 de sesizări de la cetățeni, referitoare la prezența șobolanilor, din care șapte semnalau pagube materiale provocate unor autovehicule.