Lucian Onea, unuul dintre DUMNEZEII de la DNA Ploiești, CERCETAT DISCIPLINAR. Inspecția Judiciară face VERIFICĂRI în zece lucrări. Informații de ultimă oră!

Lucian Onea, unuul dintre DUMNEZEII de la DNA Ploiești, CERCETAT DISCIPLINAR. Inspecția Judiciară face VERIFICĂRI în zece lucrări. Informații de ultimă oră!

Inspecţia Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti, Lucian Onea, procurorul-șef de la DNA Ploiești. Reamintim că, în ultima perioadă, Vlad Cosma a făcut o serie de dezvăluiri explozive despre felul în care se tranșau spețele și se fabricau pe bandă rualtă denunțurile la DNA Ploiești.

"Pe rolul Inspecţiei Judiciare au fost identificate 10 lucrări, în etapa verificărilor prealabile, având ca obiect activitatea sau conduita procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti. Apreciind că există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari au dispus într-o lucrare începerea cercetării disciplinare faţă de procurorii Lucian Gabriel Onea, Alfred Savu şi Mircea Negulescu.

La finalizarea cercetării disciplinare, în funcţie de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, fie respingerea sesizării în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare", au menţionat sursele citoneaate, au declarat pentru agerpres.ro oficiali ai IJ.

 

Ne puteți urmări și pe Google News