Măsură dură pentru şoferi! Te amendează imediat. Câţi bani scoţi din buzunar pentru lipsa rovinietei

Amenzile pentru lipsa rovinietei se măresc. Când va intra în vigoare noua lege Sursa: Alexandragl | Dreamstime.com

Amenzile pentru taxa de drum au fost mărite. Guvernul a luat această decizie, deoarece cuantumul rovinietei nu a mai fost majorat din 2010. Pentru anumite tipuri de autovehicule amenzile s-au dublat sau chiar triplat.

Amenzile pentru lipsa rovinietei au fost mărite. Potrivit Guvernului sancțiunea minimă va fi cât dublul tarifului anual de utilizare a drumurilor, iar cea maximă va fi de 4 ori tariful. Șoferii trebuie să mai ştie că amenda poate fi achitată la jumătate din suma minimă prevăzută de lege, în termen de 15 zile.

„Din anul 2010 până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la acelaşi nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenţionale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda minimă şi de patru ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda maximă“, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Care este cuantumul noilor amenzi

Amenzile sunt diferite în funcție de tipul de vehicul. Noile amenzi sunt următoarele:

Autoturisme: de la 275 lei la 550 lei / anterior de la 250 lei la 500 lei;

Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: de la 950 lei – la 1.900 lei / anterior de la 750 lei la 1.250 lei;

Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: de la 3.100 lei la 6.200 lei / anterior de la 1.250 lei la 1.750 lei;

Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: de la 5.500 lei la 11.000 lei / anterior de la 1.750 lei la 2.250 lei;

Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): de la 7.100 lei la 14.200 lei / anterior de la 2.750 lei la 3.000 lei;

Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): de la 11.900 lei la 23.800 lei / anterior de la 3000 lei la 4.500 lei;

Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto): de la 3.100 la 6.200 lei / anterior de la 1.250 lei la 1.750 lei;

Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto): de la 5.500 lei la 11.000 lei / anterior de la 1.750 lei la 2.250 lei.

Ajutor penru șoferii uituci

Anual în România se dau sute de mii de amenzi pentru lipsa rovinietei. Printre șoferii care trebuie să scoată bani din buzunare se numără și mulți uituci, care nu știu când le expiră taxa de drum. Ei pot scăpa de această problemă, începând cu 27 aprilie. Pot fi notificați pe mail când le expiră rovinieta cu condiția să ofere datele atunci când plătesc taxa de drum. Facilitatea a fost introdusă de Ministerul Transporturilor, pentru a crește încasările, dar și pentru a-i ajuta pe șoferii care au probleme de memorie.