LOVITURĂ DEVASTATOARE PENTRU KLAUS IOHANNIS. Ce se poate întâmpla cu AVEREA PREŞEDINTELUI
- Ana Petrescu
- 15 ianuarie 2017, 12:48
Deputatul ALDE Varujan Vosganian va face demersuri la ANAF pentru a se afla ce avere are Klaus Iohannis. Fostul ministru al Economiei vrea să știe și ce impozite a plătit șeful statului din 1990 până în prezent.
Parlamentarul susține că vrea să se lămurească în ce măsură o persoană, care a lucrat doar ca bugetar, atât cât a fost profesor dar și primar al Sibiului, își poate cumpăra șase case din banii strânși.
"Am să propun asta în Comisia de Buget de la Camera Deputaților să ceară ANAF să verifice averea domnului Iohannis și impozitele pe care le-a plătit domnul Iohannis din 1990 până acum, ca să lămurim și povestea asta. Eu nu trebuie să-i cer fișa fiscală a președintelui, noi trebuie să cerem la ANAF să ne aducă la Parlament pe de o parte impozitele plătite de acest domn și averea pe care o are. Pentru că dânsul iubește modelul german, și noi îl iubim. Președintele din Germania a demisionat din funcție pentru infinit mai puțin decât evaziunile cu care se laudă președintele Iohannis. Ca să terminăm cu această lecție de morală pe care o dă acest președinte, exact cum o să dea și Băsescu", a spus Varujan Vosganian pentru "Libertatea".