La două luni după ce au avertizat că Beijingul pare pregătit să ajute Rusia în războiul împotriva Ucrainei, înalți oficiali americani spun că nu au detectat un sprijin militar și economic chinezesc deschis. Este o evoluție binevenită în relația tensionată dintre SUA și China, în circumstanțele în care președintele Joe Biden urmează să se deplaseze la sfârșitul lunii în Asia.
Statele Unite ale Americii par să răsufle ușurate după ce oficialii americani au arătat că Xi Jinping pare să țină cont de avertismentele pe care le-a primit privind Rusia. Înalții diplomați au declarat în ultimele zile, sub protecția anonimatului, că rămân precauți cu privire la sprijinul de lungă durată al Chinei pentru Rusia în general.
Putin nu a primit ajutor militar din partea lui Xi
Totuși, sprijinul militar și economic în legătură cu care erau îngrijorați americanii nu s-a concretizat, cel puțin deocamdată. Iar asta în circumstanțele în care purtătorul de cuvânt al Pentagonului a transmis, la rândul său, că Statele Unite nu au văzut „niciun indiciu” că Rusia primește armament de la țări terțe.
Informațiile vin într-un moment crucial, când președintele Joe Biden se pregătește pentru o călătorie în Asia, care va fi realizată la finalul lunii mai, dominată de modul de abordare a ascensiunii Chinei. Administrația Biden ar urma să publice în curând prima sa strategie de securitate națională privind apariția Chinei ca mare putere.
Pe lângă faptul că s-a ferit să susțină direct efortul de război al Rusiei, China a evitat să încheie noi contracte între rafinăriile sale de petrol de stat și Rusia, în ciuda reducerilor abrupte. În luna martie, grupul de stat Sinopec a suspendat discuțiile privind o investiție petrochimică majoră și un proiect de comercializare a gazelor în Rusia.
Parteneriat „fără limite”
Luna trecută, trimisul SUA la ONU a salutat abținerea Chinei la voturile ONU de condamnare a invaziei Rusiei în Ucraina ca pe o „victorie”, subliniind modul în care echilibristica impusă de Beijing între Rusia și Occident poate fi cel mai bun rezultat pentru Washington.
Cu toate acestea, China a refuzat să condamne acțiunile Rusiei în Ucraina și a criticat sancțiunile occidentale radicale impuse Moscovei, afirmând în același timp că nu ajută în mod deliberat la eludarea acestora.
Volumul schimburilor comerciale dintre Rusia și China a crescut, de asemenea, în primul trimestru, iar cele două țări au declarat în februarie un parteneriat „fără limite”.
Luni, ambasada Beijingului de la Washington a publicat un buletin informativ de 30 de pagini în care acuză Statele Unite că răspândesc „minciuni” pentru a discredita China în legătură cu Ucraina, inclusiv printr-o scurgere de informații din presă din luna martie, potrivit căreia Rusia ar fi cerut ajutor militar chinezesc. Ambasada a precizat că oficialii americani au declarat de atunci că nu au văzut nicio dovadă că China ar fi oferit un astfel de sprijin.
Beijingul nu riscă să își strice imaginea
Joe Biden nu a mai vorbit despre faptul că China ar fi ajutat Rusia de când a declarat reporterilor la Bruxelles, pe 24 martie, că, într-o convorbire telefonică cu președintele chinez Xi Jinping, „s-a asigurat că a înțeles consecințele”.
Secretarul de stat Antony Blinken a declarat săptămâna trecută în fața Comisiei pentru relații externe a Senatului că China se confruntă cu „riscul reputațional semnificativ” de a fi aliatul Rusiei și că „deocamdată nu vedem un sprijin militar semnificativ din partea Chinei pentru acțiunile Rusiei”.
Joe Biden urmează să viziteze Tokyo și Seul în ceea ce va fi prima sa călătorie în Asia în calitate de președinte - una care nu va include o oprire în China. El se va întâlni, de asemenea, cu liderii indieni și australieni, în timpul unei întâlniri „Quad” la Tokyo.
Avertismentele SUA au dat roade
China a făcut din Rusia o parte esențială a strategiei sale de politică externă pentru a contracara Occidentul. Consilierii lui Biden erau îngrijorați că Xi plănuia să ofere sprijin direct președintelui rus Vladimir Putin, în timp ce campania sa în Ucraina s-a confruntat cu eșecuri dureroase, a declarat un oficial american, potrivit Reuters.
Aceștia au fost încurajați că acest lucru nu s-a întâmplat până acum, dar Washingtonul și aliații săi continuă să monitorizeze îndeaproape nivelul de asistență, a spus oficialul.
Bonnie Glaser, expert în Asia la German Marshall Fund of the United States, a declarat că avertismentele dure ale SUA și Uniunii Europene au dat roade până acum.
„A existat un mesaj consecvent că, dacă China face acest lucru, se va confrunta cu consecințe grave. Se pare că, până acum, chinezii nu au făcut acest lucru. Este fezabil ca chinezii să fi plănuit să ofere asistență militară și să se răzgândească”, a spus ea.
China refuză să condamne războiul
Cu toate acestea, oficialii americani sunt în continuare îngrijorați de refuzul Chinei de a condamna acțiunile Rusiei în Ucraina și de ceea ce ei spun că este o repetare continuă a dezinformării rusești cu privire la intervenția sa în această țară.
Adjunctul secretarului de stat Wendy Sherman a declarat pe 21 aprilie că Beijingul a „trasat în mod repetat false echivalențe între războiul de agresiune al Rusiei și acțiunile de autoapărare ale Ucrainei”.
„Să fim clari, China face deja lucruri care nu ajută această situație”, a adăugat ea.