Lovitura anului în televiziune! O fostă mare vedetă PRO TV schimbă tabăra. Decizia momentului

Lovitura anului în televiziune! O fostă mare vedetă PRO TV schimbă tabăra. Decizia momentului Sursa foto: Arhiva EVZ

Unul dintre oamenii care au pus bazele ProTV în anii 90 și chiar a condus ulterior postul de televiziune, revine la prima dragoste, aceea de comentator sportiv. Costi Mocanu va comenta cele mai importante competiții din lume la Prima Sport.

Începând cu data de 19 aprilie, canalele Look Sport se transformă în Prima Sport, iar Costi Mocanu va face parte din echipa de comentatori. Cu o experiență de peste 30 de decenii în televiziune și lumea sportivă, fosta vedetă de la ProTv va comenta cele mai importante competiții din lume.

„Mă bucur să regăsesc fotbalul, microfonul şi audienţa. Bucuria este completată de intrarea într-o echipă de comentatori de mare calitate. Prima Sport a adunat cele mai spectaculoase proprietăţi din sport, sunt onorat că voi lua parte la acest spectacol. Vă aşteptăm pe cel mai mare stadion TV din România”, a declarat Costi Mocanu, potrivit news.ro.

Costi Mocanu (52 ani) este comentator sportiv și unul dintre oamenii cheie care au pus bazele ProTv-ul, în 1993. A fost pe rând reporter, redactor sau producător. Mai mult, a deținut și funcția director general al postului de televiziune și s-a ocupat în egală măsură de conținut, și de afacere. După aproape 25 de ani de muncă neîntreruptă la ProTV, Costi Mocanu și-a dat demisia în 2019.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa:tolo.ro

Regal pentru iubitorii fotbalului

LookSport+, LookSport, LookSport2 şi LookSport3 vor deveni Prima Sport 1, 2, 3 şi 4, iar din vară se va lansa şi Prima Sport 5. Din vara lui 2022, Prima Sport va difuza Premier League, cel mai important campionat de fotbal din lume.

De asemenea, televiziunea va transmite cele mai importante şase campionate de fotbal conform coeficienţilor UEFA:  Premier League (Anglia), La Liga (Spania), Serie A (Italia), Bundesliga (Germania), Ligue 1(Franţa) si Primeira Liga (Portugalia).

Pentru iubitorii sportului rege, oferta este completată de UEFA Champions League, fotbalul autohton din Liga 1, Liga 2 şi Cupa României.

Competiții de anvergură

Nici fanii altor sporturi nu au fost uitați. Prima Sport va transmite, și alte competiţii importante precum Formula 1, Moto GP, cupele europene de handbal, baschetul din Liga Naţională, campionatele mondiale si europene de handbal masculin si feminin, turnee de tenis, Cupa Davis sau Fed Cup.

„Din 19 aprilie telespectatorii se vor delecta cu cele mai puternice competiţii din fotbal, motorsport, baschet, gimnastică sau tenis, iar familia PRIMA se măreşte cu patru noi canale dedicate 100% sportului“, anunță conducerea televiziunii.