Cu toții ne gândim la o vacanță în străinătate, dar foarte puțini dintre noi au vizitat România. Țara noastră are peisaje uimitoare și locuri pe care trebuie să le vizitezi cel puțin o dată în viață.
Indiferent de zona în care locuiți, puteți găsi mereu o zonă pe care să o vizitați. Pe lângă locurile cunoscute de toți românii, există câteva care nu se bucură de notorietate, dar care sunt uimitoare.
Stufărișurile de la Sic, aproape de Cluj
Stufărișurile de la Sic sunt extrem de aproape de Cluj, fiind o rezervație naturală . Aria protejată se află mai exact în lunca Văii Fizeşului alcatuită din mlaştini, lacuri, vegetaţie de stuf şi papură.
Are o suprafață de 200 de hectare și adăpostește circa 100 de specii de păsări.
Piscina „Pă Coastă”, cu un peisaj ca în Bali
Un alt loc în care poți merge este în Maramureș, la piscina „Pă Coastă”. Ea se află la 44 de km de Cimitirul Vesel de la Săpânța, în satul Mara. Priveliştea de acolo este una de vis de unde se vede aproape tot satul, o cascadă superbă, dar şi pădurea în mijlocul căreia e săpată piscina.
Rezervația Grădina Zmeilor
Una dintre cele mai frumoase rezervații naturale din Transilvania, aria protejată Gradina Zmeilor este situată la doar 70 km de Cluj. Zona a devenit faimoasă odată cu poveștile inventate de localnici, cu scopul de a face cunoscut ansamblul de stânci.
Sanctuarul urșilor de la Zărnești
Sanctuarul de urși LiBEARty este cea mai mare rezervație de urși bruni din lume şi se află la Zărnești, la 38 Km de orașul Brașov. Mai multe documentare au fost făcute în acest loc, printre ele numărându-se cele ale televiziunii londoneze Animal Planet și cele ale postului National Geographic.
Biserica din Pustietate
Ea se află între orașul Carei și comuna Petrești, Satu-Mare. Acest loc are și o legendă, potrivit căreia ușa bisericii se deschidea doar o dată pe an, singură și fără chei, de Sfânta Mărie, la miezul nopții.
Staţiunea de la Berzasca
Stațiunea se află în Satul lacustru Berzasca. Este mai exact un complex cu 15 căsuțe suspendate în stil rustic, construite la aproximativ 20-30 metri de mal. Frumsețea locului este dată de Dunărea din zonă și de zgomotul păsărilor ce zboară mereu.
Cetatea medievală Saschiz
Localitatea Saschiz se află în apropiere de de Sighişoara şi de Viscri. A primit numele de la cetatea ţărănească ridicată aici în jurul anilor 1308-1310. Cetatea se află la doi kilometri de localitatea cu același nume, iar în interiorul ei se află o fântană care a măsurat 65 de metri adâncime și despre are se spune că face legătura cu mijlocul comunei, printr-un tunel.
Soveja, stațiunea cu cel mai ozonat aer
Soveja este o comună situată în inima Carpaților de Curbură, în Munții Vrancei și se remarcă printr-un grad ridicat de împădurire. Priveliștea îți va tăia cu siguranță răsuflarea. Puțini știu, dar ea este cunoscută ca având cel mai ozonat aer din Europa prin pădurile de brazi şi pini ce o înconjoară.
Pădurea Hoia-Baciu, una dintre cele mai înfricoșătoare din lume
Pădurea Hoia-Baciu este plină de legende, ce au în centru fenomene paranormale. Aceasta se află la marginea orașului Cluj-Napoca și este întinsă pe circa 300 de hectare.
Locul mai este numit și „Triunghiul Bermudelor” din România, iar numele îi vine de la un cioban care ar fi dispărut fără urmă cu toate cele 2.000 de oi pe care le avea.
Rozariul de la Mândruloc, pentru iubitorii de trandafiri
Dacă ești iubitor al trandafirilor nu poți rata localitatea Mândruloc din județul Arad unde este amenajat cel mai mare rozariu din Sud-Estul Europei. Peste 2.000 de soiuri de trandafiri există aici, fiind o destinație plină de relaxare și de mirosuri deosebite.
Templul Coral din Bucureşti
Aproape de Piaţa Unirii din București, pe strada Sf. Vineri se află Templul Coral. Este cel mai mare locaș de cult mozaic din România și a fost ridicată la jumătatea anilor 1800 ca şi replică a sinagogii Tempelgasse din Viena distrusă de nazişti în Al Doilea Război Mondial.
Morile de apă de la Rudăria
Cele 22 de mori de apă de la Rudăria, aflate în judeţul Caraş-Severin sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Sunt extrem de vizitate din pentru că se află în apropiere de cascada Bigăr.
Laguna Albastră de la Aghireșu
Supranumit și Laguna Albastră, lacul are o culoare deosebită datorită prafului de argilă. Albastrul apei, comparat cu cel pe care îl găseşti în Marea Mediterană și în Maldive, reuşeste să atragă anual o mulţime de turişti. Comuna Aghireșu se află în apropiere de Cluj.
Satul scufundat de la Geamăna
Satul Geamăna, din județul Alba, a fost transformat în lac de decantare și acoperit de steril, printr-o serie de evenimente cunoscute drept dezastrul natural de la Geamăna.
Ce mai poate fi văzut din sat este doar turla bisericii, aflată a 100 de metri mai sus față de vatra satului.
Muzeul de locomotive cu abur din Reşiţa
Aici se află cele mai vechi locomotive cu aburi din România. Aici se află 16 exponate impunătoare, dintre care 14 sunt fabricate în Resiţa. Cea mai cunoscută locomotivă se numește Resicza, care face parte din prima serie de locomotive construite în estul Europei, potrivit alohotels.ro.