Livrări la domiciliu, cu roboți. Sunt adevărate mașini fără șofer
- Iulia Moraru
- 6 iulie 2023, 15:27
Nu este o surpriză faptul că angajatorii preferă roboții în anumite domenii de activitate. Progresul tehnologic continuă să acapareze un număr tot mai mare de locuri de muncă, iar acum, o nouă meserie neașteptată, a fost inclusă în această categorie.
Livrările la domiciliu sunt deja efectuate de mașini fără șofer în capitala Lituaniei. Această tehnologie este încă în faza de testare, însă compania care a propus această inițiativă susține că totul funcționează perfect.
Livrările la domiciliu, făcute de mașinile fără șofer
Vehiculele fără șofer au demonstrat o capacitate excelentă de a se deplasa în trafic, asigurând livrarea comenzilor către clienți într-un timp scurt. Aceste vehicule autonome, care au o aparență similară cu mașinuțele de golf, așteaptă în fața magazinelor, pregătite să primească instrucțiuni pentru următoarea lor „misiune”.
După pregătirea coletului, un membru al personalului magazinului îl plasează cu grijă în unul dintre compartimentele vehiculului, iar curierul autonom pornește către adresa destinatarului înregistrată în sistem.
„Sunt montate camere laterale pe fiecare parte a mașinii. Sunt asemenea oglinzilor retrovizoare, pentru a vedea ce se întâmplă. Avem o cameră suplimentară în spate, pentru a vedea clar ce se întâmplă și în spate vehiculului. De asemenea, avem o mulțime de senzori de trafic, ascunși sub partea acoperită, și antene GPS care ajută la o mai bună orientare pe străzi”, a declarat Tadas Norušaitis, CEO și co-fondator LastMile.
Mașina autonomă se deplasează cu o viteză maximă de 25 de kilometri pe oră, asigurându-se că se adaptează rapid la condițiile de trafic prin intermediul camerelor și senzorilor săi avansați.
Mașina are capacitatea de a circula în mod autonom, dar în scopul asigurării siguranței, este monitorizată de un teleoperator. Acesta urmărește în timp real tot ce se întâmplă, având posibilitatea de a prelua controlul volanului în caz de accident sau pentru a evita incidente neașteptate. Astfel, prin intermediul unui computer, teleoperatorul poate interveni și conduce mașina când este necesar.
Clientul este anunțat printr-un sms că pachetul a sosit
Când vehiculul ajunge la destinație, clientul primește notificări prin sms sau e-mail, informându-l că poate veni să ridice coletul din fața casei. Prin introducerea unui cod, compartimentul în care se află pachetul poate fi deschis. După ce nu mai are alte opriri de făcut, mașina se întoarce la magazin.
Sistemul se află într-o perioadă de teste de două luni, în care se verifică funcționarea sa conform planului. Dacă totul decurge conform așteptărilor, în viitorul apropiat, zeci de astfel de vehicule ar putea fi prezente pe străzile din Vilnius.