Liviu Dragnea încearcă asaltul final la Klaus Iohannis. Acordul tacit de încetare a focului între Palate s-a încheiat

Liviu Dragnea încearcă asaltul final la Klaus Iohannis. Acordul tacit de încetare a focului între Palate s-a încheiat

Eforturile premierului Viorica Dăncilă de a aduce pacea între Palate au avut tot atâta succes cât au câștigătoarele Miss Univers care luptă pentru binele planetei. Atacul furibund, de duminică seara, al liderului PSD, Liviu Dragnea, la Klaus Iohannis a stârnit din nou avalanșa, iar lupta politică s-a radicalizat la un nivel fără precedent. Șeful social- democraților a cerut punerea președintelui sub acuzația de înaltă trădare.

Liviu Dragnea a făcut, în fața membrilor Consiliulu Național, într-un discurs transmis în direct, un rechizitoriu dur la adresa președintelui Klaus Iohannis. L-a acuzat că a repetat de foarte multe ori că România nu este pregătită să preia președinția Consiliului Uniunii Europene și că a fost de partea europarlamentarilor care au votat Rezoluția împotriva României. „Deasupra acestor cetățeni români europarlamentari se află Iohannis, care spune că România nu este pregătită să preia conducerea rotativă a UE. Acesta este un act de trădare națională”, a afirmat Dragnea. Liderul PSD i-a indicat imediat și pe cei care urmează să se ocupe de asta. „Domnule Drăghici, împreună cu domnul Iordache, și cu sprijinul domnului Toader, vă rog ca după Anul Nou să depuneți acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Iohannis”, a cerut liderul socialdemocrat.

 

Se pregătesc de executare

Mircea Drăghici, trezorierul PSD și nominalizat la funcția de ministru al Transporturilor, nu a comentat sarcinile trasate de Liviu Dragnea.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a reacționat încă de duminică seara, când a spus că se ocupă de plângerea penală care conține motivele pentru care președintele Iohannis este acuzat de înaltă trădare. Deputatul nu a precizat data când va fi gata documentul. „Motivele vor fi cuprinse în sesizare și când va fi gata vă vom anunța”, a declarat Iordache.

Ministrul Tudorel Toader spune că, în calitate de specialist, va superviza textul atunci când acesta va fi scris. „Dânșii, dacă vor fi, vor fi autorii sesizării în conținut și în formă. Eventual, dacă mă întreabă, eu îmi voi spune părerea la momentul respectiv. Dar fiți de acord că nu pot sămi spun părerea pe un document pe care nu l-am văzut”, a declarat, ieri, ministrul Justiției.

 

Nu este o premieră

Intenția PSD de a-l acuza pe președintele Klaus Iohannis nu reprezintă o premieră. În 5 august, Dragnea declara că exista un document pregătit, dar că „nu dorește să se ajungă chiar până acolo”. Atunci, chiar înainte de mitingul din 10 august, președintele era acuzat că incită la schimbarea Guvernului prin alte mijloace decât cele parlamentare.

„Există acel document. Unii colegi din partid l-au lucrat. Am știut că îl lucrează. Nu este finalizat și nu s-a ajuns la o discuție finală ca să luăm o decizie. Nu am discutat nici cu domnul Tăriceanu despre asta, dar opinia mea este că sunt multe acțiuni care pot îmbrăca forma trădării, dacă ne uităm cu atenție pe Codul Penal și pe definiția articolului respectiv. Nu am ajuns acolo încă, nu mi-aș dori să ajung acolo, dar nu este imposibil. Sunt acțiuni care au adus deserviciu României, economic, strategic. Întrebi guvernul dacă mai are bani de pensii și salarii. Când pui o astfel de întrebare toate piețele reacționează. Poate influența cursul leu-euro”, declara atunci Liviu Dragnea. Liderul PSD mai era supărat pe șeful statului că țipă la telefon când vorbește cu premierul Viorica Dăncilă și că i-a reproșat acesteia vizita în Israel.

Liberalii spun că trădarea este o diversiune

Senatoarea Alina Gorghiu susţine că demersul PSD este o diversiune. „Mi se pare o diversiune. Tonul acesta antieuropean şi antidemocratic, folosit de majoritatea parlamentară PSD-ALDE îmi arată că problema politică centrală este legiferarea acestei amnistii şi graţieri, iar atacurile la adresa preşedintelui Klaus Iohannis trebuie privite strict ca o diversiune”, a spus Gorghiu. Senatoarea a adăugat că nu crede că se va ajunge aici, la punerea sub acuzare, dar dacă va fi cazul se bucură că nu se fac judecăți în Parlament.

„Competenţa de judecată pe o asemenea sesizare aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deci ne-a ferit Constituţia de judecăţi în Parlament, din punctul acesta de vedere. Parlamentul în plenul său, repet, cu două treimi, ceea ce Dragnea nu a avut nici la momentul la care a intrat în Parlament cu tot cu ALDE, apăi acum. Parlamentul doar poate hotărî punerea sub acuzare a preşedintelui”, a explicat Alina Gorghiu.

 

Ce spune Legea fundamentală

Constituția României arată condițiile în care președintele poate fi pus sub acuzare.

ARTICOLUL 96

Punerea sub acuzare

(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.

(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.

(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

 

Contre pe ordinea de zi

Preşedintele Klaus Iohannis nu a reacționat la cererea PSD de punere sub acuzare, dar s-a năpustit asupra premierului Viorica Dăncilă.

Ieri, i-a transmis o scrisoare prin care îi solicită agenda de lucru a fiecărei şedinţe a Guvernului, deoarece dorește să participe. Klaus Iohannis subliniază că, potrivit dispoziţiilor Consituției, agenda de lucru a şedinţei Guvernului se comunică autorităţilor publice interesate, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum şi documentele însoţitoare respective, cu cel puţin 24 de ore înainte de ziua şedinţei Guvernului.

Potrivit unor surse din Guvern, premierul nu are de gând să răspundă solicitării președintelui. Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă (foto), a declarat că ordinea de zi a ședințelor Guvernului este publică și că „interesul președintelui se poate manifesta atunci când se discută subiecte legate de domeniile Apararii, Ordinii publice și politicii Externe”.

Și-a vărsat năduful în spațiul virtual

Dacă în discuția epistolară cu premierul Dăncilă, Iohannis a folosit un ton protocolar, a răbufnit virulent împotriva lui Liviu Dragnea pe Facebook. „În urmă cu 29 de ani, românii apărau cu propria viaţă libertatea şi democraţia. Idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989 stau la baza Constituţiei noastre, care este garanţia supremă că sacrificiul pentru drepturi şi libertăţi fundamentale nu a fost în zadar. Astăzi, memoria acestor martiri este întinată de încercările disperate ale unor infractori, în frunte cu Liviu Dragnea, de a impune amnistia şi graţierea.România nu se va întoarce la epoca de neagră amintire a partidului-stat”, a scris Iohannis pe rețeaua de socializare.