A început „Litoralul pentru toți”. Prețuri cu 70% mai mici decât în sezon. Ofertele unităților de cazare înscrise în programul social

A început „Litoralul pentru toți”. Prețuri cu 70% mai mici decât în sezon. Ofertele unităților de cazare înscrise în programul social Sursa foto: Leszek Wrona | Dreamstime.com

Luni, 22 mai, a început programul social „Litoralul pentru toți”. Tarifele pornesc de la 52 de lei pe noapte de persoană și sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. Peste 25 de unități de cazare s-au înscris.

Astăzi a început „Litoralul pentru toți”, program social care se desfășoară în perioada 22 mai - 18 iunie. Peste 25 de unități de cazare s-au înscris în program până duminică, oferind turiștilor prețuri de cazare cu până la 70% mai mici decât în plin sezon.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunțat lansarea programului social. Potrivit acestora, până duminică, 25 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc s-au înscris în program. Ele pun la dispoziția turiștilor, în total, 4.000 de locuri de cazare pe noapte. Alte aproximativ 50 de unități de cazare urmau să se înscrie în program până luni, oferind un număr de aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.

„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârșitul lunii mai, dar turiștii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program”, afirmă Dragoș Răducan, președintele FPTR.

Ne puteți urmări și pe Google News

A început programul „Litoralul pentru toți”

În perioada 22 mai - 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte de persoană, preț ce include doar cazare, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele din stațiunea Venus.

În funcție de stațiunea aleasă, prețurile diferă. Pentru o noapte de cazare în Mamaia, prețurile pleacă de la 101 lei/noapte/persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele. În partea de sud a litoralului, turiștii plătesc pentru o noapte de cazare prețuri începând de la 57 lei/noapte/persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele.

Hotelierii au pregătit și pachete all-inclusiv pentru ediția a 42-a din programul „Litoralul pentru toți”. În stațiunea Jupiter, pentru toate serviciile incluse, turiștii plătesc un preț începând cu 200 de lei/noapte/persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele, potrivit stiripesurse.ro.