Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat lista magazinelor din ţară în care pot fi folosite tichetele sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei. Ele vor fi împărțire în 3 etape și vor putea fi utilizate în anumite supermarketuri.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început luni alimentarea cu prima tranșă în valoare de 250 de lei a tichetelor sociale oferite prin programul guvernamental "Sprijin pentru România". Oamenii vor putea achiziționa alimentele doar din anumite magazine.
Voucherele sociale sunt încărcate o dată la două luni cu câte 250 de lei, în patru tranșe până la finalul anului.
Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:
1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului)
2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română
3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor (pentru tranșele 2, 3 și 4 încărcarea se face automat, procesul decurgând cursiv).
"Dată fiind complexitatea logistică a unui asemenea demers derulat la nivel național, pus în practică în numai câteva săptămâni, și având în vedere că peste 2,5 milioane de persoane se bazează pe acest sprijin financiar pentru asigurarea alimentelor de bază, vreau să subliniez din nou mobilizarea exemplară a emitenților de carduri și a angajaților Poștei Române, împreună cu celelalte autorități implicate în validarea și actualizarea permanentă a listelor cu beneficiari.
Mobilizare care face parte din seria demersurilor destinate îmbunătățirii siguranței alimentare", a explicat ministrul Marcel Boloș.
Lista magazinelor
Lista magazinelor unde pot fi utilizate tichetele sociale pentru alimente:
Când vin tichetele sociale
Ministerul Investiţilor şi Proiectelor Europene a declarat că voucherele vor ajunge la români fără să facă cerere.
"Dacă vă număraţi printre persoanele eligibile, aşa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajaţii Poştei Române, fără să fie nevoie să demaraţi dumneavoastră vreo procedură în acest sens.
În cazul în care îndepliniţi criteriile pentru a fi printre beneficiarii eligibili, dar până la finalul perioadei în care se alocă tranşa nu veţi intra în posesia cardului, vă rugăm să vă adresaţi celui mai apropiat oficiu poştal, de unde veţi primi îndrumări.”, transmit reprezentanţii MIPE.