LISTA CANDIDAȚILOR LA GRAȚIERE. Situația condamnaților aflați în PUȘCĂRIILE din ROMÂNIA

LISTA CANDIDAȚILOR LA GRAȚIERE. Situația condamnaților aflați în PUȘCĂRIILE din ROMÂNIA

Administrația Națională a Penitenciarelor a transmis o situație a celor 27250 de condamnați care își ispășesc pedepsele în închisorile din România. Pe lista dată publicității apar persoane acuzate de trădare, spionaj și subminarea puterii de stat, dar și cei aflați după gratii pentru abuz în serviciu, vizați de grațierea colectivă inițiată de Guvern. Cei mai mulți dintre infractorii încarcerați au fost condamnați pentru furt, omor și omor deosebit de grav.

În situația prezentată de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP),  printre deținuții aflați în penitenciare se numără 24 de persoane condamnate pentru abuz în serviciu, fapta vizată de grațierea propusă de Ministerul Justiției.

Este vorba despre patru deținuți care ispășesc pedepse cuprinse între 5 și 10 ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Pentru aceeași faptă, alte două persoane ispășesc pedepse cuprinse între 10 și 15 ani de închisoare. De asemenea, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice 10 persoane au fost condamnate la pedepse cuprinse între 5 și 10 ani de închisoare. Pentru aceeași faptă, alți cinci deținuți ispășesc pedepse cuprinse între 10 și 15 ani de închisoare. Abuzul în serviciu în formă continuată a trimis după gratii două persoane condamnate la pedepse cuprinse între 5 și 10 ani de închisoare iar o altă persoană ispășește o condamnare cuprinsă între 10 și 15 ani de închisoare.

Pe lista deținuților prezentată de ANP se află o persoană condamnată pentru trădare prin transmitere de secrete, care ispășește o condamnare cuprinsă între 10 și 15 ani de închisoare. O altă persoană a fost condamnată pentru spionaj și ispășește o pedeapsă cuprinsă între 10 și 15 ani de închisoare. O altă persoană, care ar pute beneficia de grațierea propusă de Guvernul Grindeanu, este condamnată pentru subminarea puterii de stat și ispășește o pedeapsă cuprinsă între 2 și 5 ani de închisoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu excepția faptelor penale comise cu violență, gen vătămare corporală sau distrugere, printre persoanele aflate în detenție care ispășesc pedepse de până la 5 ani de închisoare se mai află cei condamnați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de fals, fals în declarații, abandon de familie, tulburare de posesie în dauna avutului obștesc, tăinuire, tulburare de posesie, gestiune frauduloasă, delapidare, înșelăciune, înșelăciune în dauna avutului obștesc, abuz de încredere, ultraj, trafic de influență, denunțare calomnioasă, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos sau uzurparea de calități oficiale.

În topul deținuților care înfundă închisorile din România se află cei condamnați pentru furt calificat – 3167 de persoane, cei mai mulți fiind recidiviști, primind pedepse cuprinse între 5 și 10 ani de închisoare. Pe locul al doilea sunt cei condamnați pentru omor – 1894 de persoane. Pe locul al treilea se situează cei condamnați pentru tâlhărie calificată – 1818 de persoane. Pe locul 4 sunt cei condamnați pentru omor calificat – 1639 de persoane. Pe locul 5 sunt cei condamnați pentru tâlhărie -1323 de persoane.