În cartea Limbajul uitat, publicată la Editura Trei, Fromm își poartă cu grijă cititorii pe drumul descoperirii și înțelegerii acestui limbaj, cu un scop esențial: acela al descifrării propriei personalități, pe drumul cunoașterii de sine.

Căile alese de el, prin explicarea miturilor și viselor, capătă două niveluri de acces. Primul este cel al înțelegerii înțelepciunii universale exprimate în povești, mituri, artă și literatură și, implicit, al conținuturilor reprimate la nivel de societate. Cel de-al doilea, în explicarea viselor și a modurilor prin care acestea ne „vorbesc” despre existența noastră, particularizează cunoașterea la nivel individual, oferind căi de înțelegere a modului în care propriul inconștient ne guvernează atât de viu și de prezent acțiunile și comportamentele.

Freud, Jung, Socrate

Autorul formează cadrul de a înțelege de ce preocuparea pentru vise se află în strânsă legătură cu umanitatea, încă din cele mai vechi timpuri. Printr-o istorie a interpretării acestora, împărțită în perioada non-psihologică și cea psihologică, Fromm face o trecere în revistă a modului în care vechile culturi se raportau la importanța viselor și însemnătatea lor.

Până la Freud și Jung, când visele au intrat în aria de interpretare a psihologiei și până la legătura dintre inconștient și semnificația viselor, Fromm oferă „cheile” necesare cititorilor de a înțelege cum era privită natura viselor prin ochii marilor filosofi. De la Socrate pentru care visele reprezentau „vocea conștiinței” și este de cea mai mare importanță să o luăm în serios și să o urmăm și până la Platon, a cărui teorie o anticipează pe cea a lui Freud: „…dintre plăcerile și dorințele nenecesare, unele mi se par a fi nelegiuite. Ele au toate șansele să existe la fiecare, dar, reprimate de către legi și de către dorințele mai bune asociate cu rațiunea, ele părăsesc cu totul pe unii oameni sau rămân puține și slabe, în timp ce la alții ele rămân puternice și mai numeroase”.

Contactul cu sinele

Partea a doua a cărții este dedicată conținutului miturilor, basmelor sau romanelor, fiind folosite ca exemple de introspecție „Mitul creației”, „Scufița Roșie”, „Procesul” de Kafka și „Mitul lui Oedip”, cu explicarea simbolurilor reprezentate de conținut și acțiunile personajelor. Dintre acestea, Fromm acordă o detaliată analiză „Mitului lui Oedip”, despre care Freud credea că este un concept esențial în înțelegerea istoriei și a evoluției religiei și moralității. Acesta a devenit, după cum notează Fromm, „piatra de temelie a sistemului psihologic” creat de celebrul psihanalist și, în opinia lui Freud, mecanismul fundamental în dezvoltarea copilului, dar și „nucleul nevrozelor”.

Limbajul uitat are ca punct de pornire cursurile pe care Erich Fromm le-a predat la nivel de licență și postuniversitar și, după cum preciza chiar autorul, ele se adresau atât studenților în psihiatrie și psihologie, cât și profanilor interesați de simbolistica viselor și miturilor. Conținutul cărții reprezintă o introducere în înțelegerea limbajului simbolic „importantă nu doar pentru psihoterapeutul care este interesat să vindece tulburările mintale, ci pentru orice persoană care dorește să intre în contact cu sine”.
De același autor, la Editura Trei au mai fost publicate cărțile Arta de a iubi, Budismul Zen și psihanaliza, Arta de a fi, Anatomia distructivității umane, Omul pentru sine și Sufletul omului.

Te-ar putea interesa și: